FC Voluntari a fost invinsa in etapa cu numarul 10 a play-out-ului Ligii I, de catre Gaz Metan Medias, in deplasare, cu scorul de 4-1.
Claudiu Niculescu, tehnicianul formatiei ilfovene, a vorbit dupa aceasta infrangere si a marturisit ca jucatorii sai au stat cu gandul la meciul din Cupa, cu CS U Craiova, si nu au executat ordinele antrenorului.
„Ma asteptam ca baietii mei sa fie cu gandul la meciul cu Craiova. Credeau ca putem sa castigam din glezna. Ce le-am spus la pauza sa nu faca exact aia au facut. Aceasta infrangere ne aduce cu picioarele pe pamant. Supararea cea mai mare e ca baietii nu au intrat concentrati. N-am absolut nicio problema. Nu inteleg de ce sefii de la Voluntari au anuntat la inceput de saptamana ca pot prelua palmaresul Rapidului. E urat fata de mine. Eu mi-am facut treaba toata saptamana. Sunt lucruri care, din pacate, afecteaza jucatorii”, a declarat Claudiu Niculescu, potrivit Dolce Sport.

