Ziua de ieri a avut două părţi pentru FC Clinceni: una rea şi una bună. Cea rea a fost meciul direct cu Rapid, în care ilfovenii au condus cu 1-0, dar au pierdut cu 2-1. Însă seara au primit o veste nemaipomenită: Rapidul nu a primit licenţa de Liga 1 nici la apel.
În aceste condiţii, înseamnă că echipa lui Dan Lăzărescu are drum liber spre Liga 1 şi de pe locul 3. Asta deoarece singurele echipe care au depus cerere de licenţiere pentru primul eşalon sunt Rapid, FC Clinceni şi CSMS Iaşi. Cum dintre aceste trei doar ilfovenii şi ieşenii au primit undă verde pentru licenţiere, atunci cele două echipe sunt ca şi promovate.
Totuşi, clubul Rapid nu a abandonat lupta şi ameninţă că va merge până la TAS pentru a reprimi licenţa. Acest lucru reiese şi din comunicatul postat în cursul acestei zile, în care rapidiştii se victimizează, sugerând că există o mişcare împotriva clubului din Giuleşti.
„Din păcate, ceea ce s-a întâmplat era de anticipat. Viorel Duru (n.r. – directorul Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru) şi-a manifestat în mai multe rânduri antipatia îndreptată împotriva Rapidului şi continuă seria nedreptăţilor care duc la transformarea Ligii I într-una sătească. Rapid îşi va continua drumul şi îşi va căuta dreptatea la TAS”, se arată în comunicatul de pe siteul clubului FC Rapid.
În comunicat se menţionează că FC Rapid „se vede înjunghiat în spate”: „Se pare că a devenit o obişnuinţă transformată în tradiţie ca Rapidul să fie împins către liga secundă prin metode oculte. În sistemul totalitar al vremurilor apuse, gruparea noastră era aruncată în Divizia B din cauza nesupunerii, prin jocuri de culise aşezate pe terenul de joc cu ordin de creionare a clasamentului. În fotbalul actual, în care «comisiile» împart dreptatea după bunul plac, fără a acorda absolut nicio importanţă clasamentului, sau rezultatelor sportive obţinute pe arenele de joc, Rapidul se vede de asemenea înjunghiat în spate”.
FC Rapid precizează că pentru a treia oară în două sezoane consecutive echipa este „împinsă în Liga a II-a din motive ilogice”. „În urmă cu un an, era singura formaţie de pe mapamond retrogradată de două ori în acelaşi sezon (niciodată sportiv). Anul acesta, «comisia» (aflată în subordinea d-lui Viorel Duru) a aşteptat aflarea rezultatului din meciul direct disputat de Rapid cu contracandidata la promovare şi imediat după fluierul final a anunţat neacordarea licenţei formaţiei FC Rapid Bucureşti din motive absolut halucinante”, se arată în comunicat, citându-se motivele respective: „Sursele suplimentare prezentate de club, constând în creanţe de recuperat de la debitorii săi, Copos Gheorghe, SEG şi Dinu Mihail Gheorghe, pentru care au fost formulate proceduri prealabile sau acţiuni judecătoreşti nu prezintă certitudinea unor încasări efective… Clubul FC Rapid SA nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului Copos Gheorghe, în cadrul procesului penal, ci numai pe calea unei acţiuni civile ulterioare soluţionării definitive a cauzei penale, riscând să se confrunte în prezent cu insolvabilitatea debitorului condamnat…. Solicitantul de licenţă afirmă că o altă sursă de finanţare a activităţii viitoare o constituie contractele de publicitate, ignorând imprejurarea că obiectul acestora prevede punerea la dispoziţia beneficiarului tocmai a spaţiului publicitar de la Stadionul Giuleşti Valentin-Stănescu pe care şi-a exprimat intenţia de a nu-l mai folosi în viitor”.
Revenind la meciul de sâmbătă, scorul a fost deschis de Rusu în minutul 29, la primul şut pe poartă al ilfovenilor. După doar opt minute, Artiom Karamyan a comis un henţ în careu şi Pancu a transformat penaltyul de la punctul cu var.
Din păcate, după opt minute de la reluare, o pasă a lui Pancu l-a găsit pe Martin, care a înscris cu un şut de la 16 metri golul victoriei.
CLASAMENTUL LA ZI AL LIGII A II-A
Rapidul a câştigat pe teren cu 2-1, dar bucuria le-a fost scurtă, după ce a venit anunţul neprimirii licenţei.
RAPID – FC CLINCENI 2-1 (1-1) Pancu 37 – pen., Martin 53 / Rusu 29
►Rapid: Gordin – I. Voicu, D. Lung, Al. Iacob, N. Vasile – V. Negru, Em. Dică (Selagea ’46) – Al. Coman (M. Stoica ’90), Pancu (Ct. Păun ’86), M. Martin – D. Niculae
Rezerve nefolosite: Mişa – Ciolacu, Fl. Călin, Istrate
Antrenor: Viorel Moldovan
►Clinceni: Bolboaşă – Al. David, Viţelaru, Marciuc, Art. Karamyan – Venţer, Puşcaş, B. Pătraşcu, Arm. Karamyan (D. Tătar ’56)- Konyeha (I. Roşu ’70), V. Rusu (Olariu ’76)
Rezerve nefolosite: Lungu – C. Dedu, St. Stancu, A. Niţu
Antrenor: Florentin Rădulescu

