Optimile de finală ale Campionatului Mondial feminin Under 18, care se dispută în Slovacia, ne-a umplut și mai mult de amărăciune, pentru că am pierdut cu Danemarca la limită, 29-30 (a fost 14-11 la pauză pentru noi, apoi 26-26 după 60 de minute, 0-2 și 2-3, în cele două reprize suplimentare), după prelungiri. Supărarea este mare, pentru că această generație a pierdut o bună oportunitate de afirmare, a ratat chiar șansa podiumului, aș îndrăzni să spun, pentru că drumul spre cele trei metale prețioase ne era favorabil.
De la început, s-a creat psihoza că Danemarca este sperietoarea campionatului, că etalează un joc așa și pe dincolo, că va spulbera tot ce va găsi în cale – dar totul a fost fals, în urma unor declarații umflate, pentru că, în realitate, Danemarca s-a dovedit o echipă cu multe carențe în exprimare. Sigur, a zburdat în Grupa D, învingând tot, dar a fost cea mai ușoară grupă, cu adversare, cel puțin patru dintre ele, care joacă handbal doar la sărbători – vezi, Egiptul, Argentina, Uzbekistan, Slovacia și Slovenia. În afară de Slovenia, handbalul feminin din aceste țări nu este atât de bine cotat, ca în Danemarca, acolo unde, se spune, jocul între semicercuri este ca o religie!
Și dacă Danemarca stătea excelent la capitolul psihic, tricolorele Marianei Târcă erau la polul opus, după trei înfrângeri consecutive, toate venite pe finalul meciurilor și la un scor aproape de limită: 22-25 cu Norvegia, 29-30 cu Franța, 37-39 cu Coreea de Sud. Dacă am fi reușit o singură victorie cu una din aceste trei adversare, atunci am fi evitat Danemarca, de care ne-a fost frică, de când ne-am urcat în avionul care ne-a dus la Mondial.
Aș fi nedrept să dau vina pe forța Divină – ”N-a vrut Dumnezeu”, așa spunem noi, românii, însă în partida contra Danemarcei am am atins apogeul exprimărilor negative, în teren – cu Norvegia am avut 15 greșeli personale, asta însemnând că le-am dat lor mingia să o transforme în gol; cu Franța am avut 12 erori; cu Coreea de Sud au fost 17, în condițiile în care scorul, 37-39, a semănat aproape cu unul de baschet.
Ar fi trebuit sa ne revenim, să tragem o linie și să eliminăm, cât de cât, inexactitățile, fetele să fie ceva mai disciplinate tactic, să aibă o ambiție mai mare, să-și dorească mai mult și să arate asta în teren, să funcționeze ca o echipă sudată și profesionistă, dacă vreți. Nu de alta, dar erau optimile, unde meciurile erau eliminatorii, iar Danemarca era de bătut. Am avut deseori meciul în mână, iar victoria ne-a scăpat printre degete – am avut 16 greșeli personale, Danemarca doar 9, am înscris o singură dată de pe extrema dreaptă, cred, pentru că doar o singură încercare a fost, pe când danezele au făcut-o de cinci ori, din 13 încercări; am avut trei contraatacuri, în cele 70 de minute, din care am reușit să fructificăm o singură dată, iar adversarele noastre au avut nouă astfel de oportunități, din care au înscris de opt ori.
Dar ceea ce mă nemulțumește și mai tare, este faptul că nu am avut acea răutate în joc, chiar obligatorie, că nu am fost mai decise în apărare, că nu am betonat mai mult culoarele de pe semicercul nostru de apărare – cu doar două galbene și două eliminări, într-un meci decisiv, capital, dacă vreți, de 70 de minute!, care conta pentru accederea în turneul locurilor 1-8, înseamnă că n-ai avut determinare, că nu ți-ai dorit victoria. Tricolorele au avut cu Norvegia cinci eliminări, cu Franța au fost opt, am avut cinci eliminări și cu Paraguayul, din debutul Grupei C, pe care l-am bătut cu greu. Eu zic că împotriva Danemarcei, naționala noastră fost Cumințenia Pământului și nu putea emite pretenții pentru mai mult.
Ultimele patru meciuri au fost pierdute la potou, ca să zicem așa, și ușor se puteau transforma în victorii pentru noi. Dacă ar fi fost doar o astfel de situație, mai puteai să spui că a fost un accident, dar când se întâmplă de patru ori la fel, atunci e clar că antrenorul nu știe să gestioneze finalurile de partidă, atât de importante. O admir pe Mariana Târcă, a fost una din cele mai mari handbaliste ale României, ba chiar și-a demonstrat valoarea și ca antrenoare, la echipele de senioare ale Oltchimului, Rulmentului și Coronei, ultimele două din Brașov. Dar cred că la nivel juvenil îi scapă ceva, nu este atât de autoritară, pe cât ar trebui – handbalistele din lotul național nu sunt unite, asta este clar, chiar dacă Mariana însăși are fata în această echipă. Aici, în Slovacia, tricolorele nu și-au respectat sarcinile primite, n-au conștientizat importanța competiției, n-au știut să joace la sacrificiu, poate că nici n-au fost învățate, iar fiecare a vrut să-și arate valoarea individuală – repet, n-a fost un vestiar unit și asta s-a văzut, exact în momentele cheie.
De-acum, niciun rezultat nu mai contează, pentru că o clasare între locurile 9-16 nu-ți mai aduce laude, recunoaștere internațională, fanfară sau covor roșu! Și revin la Divinitate și spun că am pornit prost campionatul, victorie strânsă la Paraguay, am continuat și mai prost, trei înfrângeri rușinoase la Norvegia, Franța și Coreea de Sud, dar chiar și-a așa Dumnezeu ne-a dus în optimi, cu Danemarca, a prelungit meciul cu două reprize a cinci minute să ne trezim și să facem ceea ce era în puterea noastră, adică să înscriem mai mult cu un gol, decât adversare, dar n-am făcut-o.
Sigur, ar fi putut Divinul s-o lumineze mai mult pe Sorina Târcă, în reprizele de prelungire – golgetera echipei a căzut definitiv și n-a mai găsit poarta din minutul 20, când a marcat din 7 metri! Practic, 10 minute din timpul regulamentar și alte 10 minute în reprizele de prelungiri, Sorina n-a mai avut puterea să-și demonstreze talentul și capacitatea de lider. Și aveam atâta nevoie de un cap limpede… (I.P.)

