Colaboratorul Ilfovsport, Daniel Stanciu, pleacă de la Steaua!

mie, 12 iunie 2013

Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a rămas fără director sportiv. Venit abia acum două luni, Daniel Stanciu a lăsat baltă Steaua, într-un moment greu pentru gruparea ”roş-albastră”.

Adus cu scandal la Steaua în această primăvară, Daniel Stanciu a părăsit gruparea din Ghencea, spun gurile rele, chiar înainte de a-şi cunoaşte colaboratorii.

Adus de Gigi Becali peste capul celorlalţi aghiotanţi ai săi, Stanciu s-a lovit instantaneu de adversitatea lui Mihai Stoica, cel care nu şi-a ascuns niciun moment antipatia faţă de omul de casă al lui Ioan Becali.

După sosirea sa în Ghencea, Stanciu îşi adusese aminte şi el că în copilărie ţinea cu Steaua.

Singurul care a încercat să-l convingă pe Stanciu să rămână la Steaua a fost, spun surse autorizate, Ionuţ Luţu, care le-ar fi declarat apoi unor apropiaţi că a glumit.

Demisia lui Stanciu vine într-un moment în care Steaua așteaptă decizia UEFA cu privire la viitorul său european.

Sursa: Evenimentul Zilei

Comments are closed.