Comisia de Disciplină vinde blana ursului din pădure!

lun, 12 octombrie 2020

Cei patru membri ai Comisiei, Jugănaru, Dincă, Teodorescu și Berindei (a lipsir Vicea) sunt oameni reali, adică au mâini și picioare, ochi ca să vadă și urechi ca să audă. Au și cap, așa este, dar îl folosesc mai rar, iar de aici apar greșelile nepermise din judecățile lor. Grav este faptul că această Comisie își ia autoritate de complet de judecată, dar nu respectă deloc procedurile din procesele civile. I-am prins în dese rânduri cu mâța-n sac, dând decizii neconforme cu realitatea, pentru că n-au avut minima documentare. Și mai e ceva, mai toate comisiile din cadrul federației de Handbal nu prea știu limba română, iar comunicările lor seamănă, în dese rânduri, cu texte comice, greu de înțeles. Iată:

scaderea unui punct in campionat din cele obtinute de echipa participanta la cel mai inalt nivel competitional, la fiecare 10 zile, pana la executarea integrala a hotararii, incepand cu data de 07.10.2020, conform art. 8.14 din RSTJH. Aceasta hotarare va fi adusa la indeplinire de catre Comisia Centrala de Competitii

Și vorbim de o sesizare a handbalistei Daniela Gabriela Joița, în contradictoriu cu HC Dinamo București, privind nerespectarea unei decizii a Comisiei de Memorii. Practic, așa cum ne-a obișnuit de patru sezoane încoace, echipa feminină de handbal Dinamo n-a achitat drepturile salariale ale unor sportive, în cazul de față fiind vorba de Daniela Gabriela Joița. Situația este și puțin hazlie, dacă privim comunicatul Comisiei de Disciplină – el ne spune că din 7 octombrie, echipei dinamoviste i se va scădea câte un punct, la fiecare 10 zile – adică și pe 17, și pe 24, și pe 31 șamd. Dar Divizia A nici nu a-nceput, iar cei de la Competiții nici măcar n-au făcut seriile și nici pe site-ul FRH nu le-au afișat.

Iar dacă Dinamo n-a mai fost primită în competiție, așa cum ar fi normal, atunci pedeapsa rămâne în aer (oricum așa și este!). Dar dacă Dinamo nu se lasă și figurează într-una din grupele Diviziei A, atunci va acumula la pasiv – 50, poate chiar -100 de puncte, până când este preconizat startul în liga a II-a! Doar Comisia de Disciplină din handbalul românesc este capabilă de așa ceva!

Comments are closed.