Concordia Chiajna a făcut primele transferuri ale acestei veri, chiar înainte de stagiul de pregătire pe care elevii lui Dan Alexa îl vor desfășura în Serbia.
Romario Kortzorg, mijlocaș în vârstă de 27 de ani, s-a înțeles cu formația ilfoveană, după ce a mai evoluat la ASA Târgu Mureș, Dinamo și Astra Giurgiu. De aceeași vârstă este și fundașul croat Zeba Josip, care s-a transferat de la echipa Segesta Sisak din Croația.
Mijlocașul Vasile Gheorghe și portarul Alessandro Carpaco s-au alăturat lotului de jucători al formației din Chiajna, venind din postura de jucători liberi de contract.
”Cred că am făcut o alegere bună când am ales Concordia Chiajna, o echipă stabilă din punct de vedere financiar dar și cu o bază de pregătire excelentă. Sperăm că vom face treabă bună aici în sezonul următor”, a declarat portarul italian, potrivit paginii oficiale de Facebook a Concordiei.
„Vulturii” vor pleca duminică în cantonamentul din Serbia, unde se vor pregăti sub comanda lui Dan Alexa în perioada 25 iunie-5 iulie.
Sursă foto: Facebook Concordia Chiajna





