Conferinţă de presă la Chiajna cu Laur şi Ana

mie, 11 ianuarie 2012

Azi a avut loc o conferinţă de presă de excepţie a clubului Concordia Chiajna la care au participat noul antrenor principal Laurenţiu Reghecampf, noul manager general Ana Maria Prodan, dar şi Mircea Minea, primarul comunei Chiajna şi preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Concordia.

Conferinţa a avut parte de momente spumoase, de excepţie fiind cel provocat de întrebarea adresată Anei Maria Prodan dacă l-ar demite pe soţul său Reghecampf în caz de neevitare a retrogradării. „„Dacă nu este bun şi nu este competent, iar Consiliul Director consideră că nu şi-a îndeplinit obiectivul atunci e de bun simţ ca antrenorul să vină să se retragă. Aşa cum a făcut şi Diniţă şi toţi antrenorii. Pentru că viaţa antrenorului asta este, stă cu valiza la uşă. Colaborarea managerului cu antrenorul este… mondenă. Cred că suntem singurul cuplu care lucrăm în fotbal… aşa s-a întâmplat. Eu sunt manager înainte să fiu soţia lui Reghecampf. Dar acum tragem la aceeaşi căruţă şi cred că e mult mai uşor. Recunosc că avem nişte discuţii îngrozitoare despre fotbal, eu sunt foarte căpoasă şi nu vreau să ies din tiparul meu. Iar eu dacă am anumite idei şi nu o să le împărtăşesc cu antrenorul atunci o să găsesc salvarea la domnul primar. Dar am atâta încredere în antrenorul Reghecampf încât nu cred că vreodată ar da greş cu ceva” a fost răspunsul dat de aceasta

În altă ordine de idei, Mircea Minea a anunţat că printre jucătorii cărora le-au fost reziliate contractele pe cale amiabilă sunt Eugen Trică, Petre Marin, Mihai Stere şi Salem Yannick.

Comments are closed.