În timp ce la București se desfășoară ultima ediție a turneului ATP, BRD Năstase Țiriac Trophy, la Rio echipele de gimnastică ale României au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la vară.
Între cele două ”întâmplări” nefericite din sportul nostru n-ar fi nicio legătură. Doar la prima vedere. Fiindcă ele nu sunt ”întâmplări”, ci rezultatul modului în care sportul, educația fizică în general sunt privite la noi, din 1990 încoace, de guvernanți.
România, Bucureștiul implicit, va rămâne fără turneul de tenis, un turneu inclus în circuitul ATP în 1993. Și va rămâne fără turneu fiindcă Centralul de la Arenele BNR, este depășit, învechit, departe de normele actuale, iar ISU nu și-a dat avizul ca acolo să se mai dispute meciuri de tenis… Proprietară a bazei, Banca Națională a României ridică din umeri și spune că legea nu-i permite să investească în terenuri de tenis.
România nu va avea echipe de gimnastică, nici feminină, nici masculină, la Jocurile Olimpice de vară de la Rio. Ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1968, de la ediția găzduită de Ciudad de Mexico. Nu vom avea echipe fiindcă numărul practicanților de gimnastică a tot scăzut, iar ”veterani” precum Cătălina Ponor sau Marian Drăgulescu nu pot face minuni la nesfârșit.
Că România are un trecut, unul glorios, atât în tenis, cât și în gimnastică, e ușor de demonstrat. Că acest trecut a fost și e tratat cu indiferență de aceia care au condus țara noastră din 1990 încoace este iarăși ușor de dovedit. Fiindcă dispariția turneului de tenis de la București și ratarea calificării la gimnastică nu sunt ”întâmplări”, ci consecința unor politici dezastruoase.
Cronologic, lucrurile stau cam așa:
decembrie 1865: Alexandru Ioan Cuza a donat, prin decret domnesc, terenul cunoscut mai apoi fie ca ”Parcul cu Platani”, fie ca Arenele Progresul sau BNR, Societății de Dare la Semn. Pe o parte a acelui teren s-a infiripat baza de tenis care astăzi, în 2016, nu dispune de un ”central” modern.
1869: Născut în satul Orman, comuna Iclod (județul Cluj), Gheorghe Moceanu se stabilește la București. Acolo activează ca profesor de gimnastică la ”Sfântul Sava” și ”Matei Basarab”. Încă de la începutul carierei sale a sprijinit reformele ministrului Instrucțiunii Publice Spiru Haret prin care se viza modernizarea învățământului de la noi. Moceanu a fost cel care a introdus gimnastica în școli și în armată. A promovat, de asemenea, scrima. Fiindcă la acea vreme, armata avea un rol extrem de important în dezvoltarea sportului (logic, soldații bine pregătiți fizic putând lupta mai bine în război). În 1869, Moceanu a publicat prima sa carte de gimnastică. A întreprins turnee cu echipe de gimnaști, dar și de dansuri populare în orașele mari ale Europei, în America și în India. Din aceste motive, Moceanu este socotit ”Părintele gimnasticii românești”.
… (între timp, la putere au venit comuniștii. Înainte de asta, Asociația de Dare la Semn vânduse Băncii Naționale terenul pe care se află acum Arenele BNR. Comuniștii n-au distrus nici baza de tenis. Și nici n-au interzis practicarea gimnasticii în România. Puteau să o facă invocând, de pildă, că aceste sporturi ar fi burgheze)
1972: România a disputat a treia finală de Cupa Davis, în compania echipei SUA. La Progresul a fost inaugurat Centralul cu acea ocazie. La vremea respectivă, arena era una modernă. Avea 5.000 de locuri.
1976: Nadia a devenit prima gimnastă din România campioană olimpică. Și cu evoluțiile sale, cu notele de 10, a uimit lumea. Deloc întâmplător, în 2000, publicații influente din lumea întreagă au declarat-o cea mai valoroasă sportivă a secolului XX.
… (regimul comunist a căzut în decembrie 1989. Se părea că România, o țară liberă, fără datorii externe, va intra într-un rapid proces de modernizare. Nu s-a întâmplat așa)
aprilie 2016: Ion Țiriac, patronul turneului de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy, anunță că îl va vinde. Triplul finalist al Cupei Davis si-a declarat public nemulțumirea pentru faptul că Arenele BNR nu au cunoscut modernizarea pe care ar merita-o. Și nici nu sunt semnale, nici măcar la modul declarativ, că s-ar dori modernizarea acestei baze sportive.
aprilie 2016: echipele de gimnastică ale României, atât aceea masculină, cât și aceea feminină, au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio…
Ce concluzii se pot trage după această simplă enumerare a unor momente din istoria sportului românesc?
România nu-i mai are astăzi nici pe Alexandru Ioan Cuza, care, militar de carieră fiind, s-a gândit să întărească armata română prin promovarea exercițiilor militare (tirul sportiv). Nici pe Gheorghe Moceanu care a introdus gimnastica în școli. Nici pe Spiru Haret care a reformat învățământul românesc. România este condusă astăzi de oameni care n-au avut nicio reacție nici în ceea ce privește dispariția turneului de tenis de la București, nici în a ratării calificării la JO a echipelor noastre de gimnastică (nu mă refer, desigur, la oamenii care conduc sportul de la noi). Din 1990, România a fost și este condusă de indivizi care nu numai că nu au promovat practicarea sportului în școli, ci au și tolerat distrugerea bazelor sportive. Iar așa cum Cuza, Moceanu și Haret vor rămâne în istorie prin viziunea lor, conducătorii României de după 1990 vor figura drept cei care au făcut ceea ce nici măcar comuniștii n-au avut curajul să facă: au pus pe butuci, voit sau nu, direct sau indirect, sporturi precum tenisul și gimnastica, sporturi in care România are și tradiție și în care s-a aflat deseori la vârf în lume.
de Marian Burlacu
mail: marian.burlacu@ilfovsport.ro
Blog: Marian Burlacu