CS Afumati remizeaza cu principala pretendenta la promovare

sâm, 15 octombrie 2011

Asa cum prefatam zilele trecute, derbyul etapei a IX-a al Ligii a treia s-a desfasurat la Afumati, acolo und echipa CS-ului din localitate, aflata pe prima pozitie, a intalnit prima pretendenta la promovare, Unirea Slobozia, echipa ce se afla pe pozitia secunda cu 2 puncte in spatele Liderului CS Afumati insa cu un meci mai putin disputat.

Meciul a inceput intr-o usoara dominare a gazdelor insa incet-incet oaspetii au inceput sa-si impuna tactica atacurilor pozitionale. Inainte de partida elevii profesorului Vasile Neagu isi invatasera partitura, acestia asezandu-se pe doua linii in fata atacurilor slobozenilor, plecand rapid pe contraatac cu mingi pe culoar pentru Zaharia, sprijinit fiind de Alin Ladaru.

In minutul 18, cei peste 600 spectatori prezenti pe cocheta arena din Afumati, au asistat la prima mare ocazie de gol, ocazie ce a apartinut oaspetilor, atunci cand in urma unei lovituri libere de pe partea stanga a atacului executata de Ivasca in careu, mingea ajunge la coltul din stanga lui Mihalcea de unde Vlad Judeanu reia in poarta – oaspetii sar de bucurie insa nu il observa pe tusierul Tomi Teodorescu care are fanionul ridicat indicand o pozitie clara de offside.

Minutul 39 aduce prima mare ocazie de gol pentru CS Afumati; corner executat de nr 21, mingea este deviata de un coechipier pana la Constatin care reia cu capul foarte aproape de poarta.

La 3 minute dupa pauza centralul partidei Cristian Georgescu indica lovitura de la coltul terenului; balonul este trimis pe linia de 6m a careului mic iar Marius Macare reia puternic cu capul sprea poarta, acolo unde Mihalcea retine insa …in spatele liniei de poarta; gol pentru Slobozia si jucatorii lui „domn Profesor” privesc impietriti bucuria oaspetilor.

Incurajati frenetic de suporteri si asistati de lotul de la Juventus Bucuresti, jucatorilor de la CS Afumati nu le ramanea decat optiunea atacului.

Zaharia primeste o pasa filtranta de la Surugiu, patrunde in careu prin partea dreapta si suteaza puternic in bara transversala, avertizand oaspetii ca sunt acasa la Lider.

CS Afumati reuseste sa inscrie golul egalizator cu 5 minute inainte de fluierul final, la patrunderea in careu a lui Alex Stefan care suteaza puternic, mingea este respinsa defectuos de portarul Dobre si ajunge la 10m de poarta la Zaharia care suteaza fara preluare din pozitie incomoda pentru 1-1.

Afumatiul putea incheia in avantaj derby-ul cu Unirea Slobozia insa Stefan si Paunescusi nu au reusit sa fructifice doua ocazii mari pe care le-au avut la poarta oaspetilor.

Scor final 1-1 si ilfovenii din Afumati raman in continuare liderii seriei secunde din Liga a III-a si asta spre multumirea suporterilor care au incurajat echipa pe tot parcursul jocului dar si spre satisfactia Primarului Gabriel Dumanica prezent la stadion in ciuda unei accidentari la piciorul drept, accidentare care nu a reusit sa-l tina departe de echipa al carei manager spiritual este.

Ca sa avem panoul complet al partidei am adauga ca inainte de inceperea partidei organizatorii au eliberat porumbei in semn de fair-play insa, in ciuda acestui lucru, Gheorghe Popescu „a reusit” sa-si sparga arcada din nou(a patra oara) chiar daca a purtat o casca de protectie inca de la inceputul partidei.

Comments are closed.