Parteneriatul dintre CS Balotești și Concordia Chiajna nu a fost tocmai un succes, iar antrenorul Emil Ursu a decis să părăsească gruparea de Liga a II-a.
Tehnicianul s-a declarat nemulțumit de condițiile de pregătire de la Balotești, considerând că mediul nu este favorabil pentru a face performanță. Totodată, acesta a dezvăluit că și jucătorii fug de echipa condusă de Liviu Gulie. Doi dintre foștii săi elevi de la Chiajna nu au dorit să i se alăture în acest proiect.
După experiența de la Balotești, Emil Ursu își dorește să ia o pauză de la fotbal, dar a mărturisit că va purta o discuție cu cei din conducerea Concordiei Chiajna pentru o posibilă revenire la echipă.
„De sâmbătă am avut o discuție cu președintele și mi-am reziliat contractul astăzi pentru că i-am zis că nu se poate să vin aici să îmi bat joc de meserie. Odată ce nu fac performanță, nu pot să rămân la această echipă. Am decis să ne despărțim pe cale amiabilă. Nu poți să faci performanță dacă nu ai măcat doi jucători pe post. La Balotești e un lot subțire și numeric și valoric.
Problema e că jucătorii de la Chiajna care trebuia să vină la Balotești nu au vrut să vină. S-au îndreptat către alte echipe.
O să am o discuție cu președintele de la Chiajna, dar vreau să stau o săptămână să mă liniștesc”, a declarat Emil Ursu, la Sport Total FM.