CS Otopeni continuă seria înfrângerilor în Divizia A masculină de baschet. Ilfovenii au cedat joi cu 77-68 în faţa celor de la CSM Oradea, pe terenul acestora. Ilfovenii au încheiat la egalitate perfectă sferturile doi şi trei, ambele cu acelaşi scor, 17-17, dar ce folos, pentru că s-au recunoscut învinşi în deschiderea şi în încheierea partidei.
Cel mai bun om de pe teren, pentru CS Otopeni, a fost americanul Cortney Scott, care a bifat un double-double de efect cu cele 21 de puncte şi 10 recuperări din statistica personală.
