Daniel Pancu este precaut. Afumațiul, principalul adversar în lupta pentru promovare

lun, 29 octombrie 2018

Trei echipe își dispută supremația în C2 în lupta pentru promovarea în eșalonul secund

Dacă Rapid și CS Afumați plecau, din start, cu șanse importante în ecuația luptei pentru promovare, țel dealtfel logic, Unirea Slobozia s-a alăturat celor două protagoniste. Ialomițenii au un parcurs excelent și se află, acum, după derularea etapei cu numărul zece, în fruntea clasamentului cu 25 de puncte, două mai mult decât giuleșteni și cinci peste trupa antrenată de Vasile Neagu. Daniel Pancu, antrenorul rapidiștilor, nu pare să îi ia foarte în serios pe echipierii Unirii uitându-se, în primul rând, către Mugurel Dedu și colegii acestuia de echipă.

”Afumațiul este principalul nostru adversar, o nucă tare în această serie. S-a și văzut acest lucru în meciul direct încheiat, în opinia mea, cu un just egal”, a spus Daniel Pancu după succesul la scor realizat de echipa sa la Borcea, 7-0 cu Agricola. Afumațiul, în schimb, a pierdut un tempo important runda trecută în urma eșecului, 1-2, înregistrat acasă cu CS Tunari.

Comments are closed.