Scandalul provocat de Ilie Năstase în chiar prima zi de Fed Cup, ce se desfășoară la Mamaia, a depășit rapid granițele țării, iar cine spune că imaginea României a avut de suferit greșește, pentru că această fotografie, această percepție a lumii, față de țara noastră, a fost întotdeauna proastă și n-a beneficiat niciodată de nicio cosmetizare. Din păcate, a venit și rândul sportului să se murdărească, cel care era considerat cel mai bun ambasador al țării noastre pe mapamond, iar pentru asta trebuie să-i ”mulțumim” lui Ilie Năstase…
De ieri, farmecul lui Năstase și mirosul de lavandă fină al fostului mare jucător au dispărut în doar câteva minute – a fost suficient ca tenismenul să se țigănească cu arbitrii și oficialii Federației Internaționale de Tenis (ITF), să le arunce ziariștilor străini cuvinte de ocară și să agreseze verbal întreaga delegație feminină a Marii Britanii, pentru ca ITF să-l scoată din teren pe recalcitrant, apoi din arenă și să-l suspende din calitatea de căpitan nejucător al echipei României.
Și accentuez, al ECHIPEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI, pe care Năstase a dezonorat-o prin comportamentul său. Dacă Năstase a făcut pe clovnul, în toată cariera lui, asta îl privește, pentru că se reprezenta pe sine, dar ca să înjuri ca la ușa cortului niște femei, fie jucătoare, fie arbitre, fie jurnaliste, în calitatea ta de căpitan al echipei acestei țări, îți trebuie multă lipsă de educație. Toți cei agresați verbal (un pic mai lipsea și vorbeam și de violențe fizice!) erau oaspeții României, reprezentau Marea Britanie, dacă vorbim de jucătoarele de tenis, cât și alte țări europene, dacă ne gândim la arbitrii și jurnaliști.
În momentul când Năstase s-a dezlănțuit, Sorana Cârstea o conducea pe Johanna Konta cu 2-1, apoi a făcut 3-1, cu Năstase în tribune, dar meciul a fost întrerupt din nou, pentru că, incitați de Năstase, și publicul a-nceput s-o șicaneze pe Konta, care a izbucnit în lacrimi. A trebuit să intervină Simona Halep, care a făcut apel la spectatori să se comporte civilizat, pentru ca meciul să continue. Până la urmă, britanica s-a impus și în setul doi, cu 6-3 pe primul îl câștigase cu 6-2), pentru că nici Sorana nu s-a simțit confortabil, după scandalul provocat de căpitanul ei de echipă.
Și Năstase nu este la prima gafă, în ultimele zile, făcând o remarcă nepotrivită și la adresa celei mai bune jucătoare din lume, Serena Williams, care a făcut public faptul că este însărcinată în cinci luni. La conferința de presă de dinaintea meciului de Fed Cup, dintre România și Marea Britanie, Năstase a vorbit în limba română, cu un membru al echipei noastre, întrebând retoric: ” „Să vedem ce culoare are. Ciocolată cu lapte?”. ITF s-a autosesizat și în acest caz, începând o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut faptele.
Presa britanică, în special ziariștii de la BBC, susțin că o comportare incorectă a avut Năstase, la aceeași conferință de presă, și față de căpitanul nejucător al echipei Marii Britanii, Anne Keothavong, care este și ea însărcinată, punându-și mâinile în jurul gâtului ei și întrebând-o la ce cameră stă, iar asta s-a întâmplat de față cu toți ziariștii.
Nu mai fac niciun comentariu, nici n-aș mai avea ce să spun, sper doar ca fetele noastre să joace la potențialul maxim și să câștige meciul cu Marea Britanie – este nevoie de o victorie, pentru menținerea în Grupa a II-a valorică, a Fed Cup, dacă nu cumva ITF va decide să pierdem meciul prin descalificare! (Ionel Pană)