Înfrângerea din meciul cu Norvegia, se pare că a atras un val de simpatie pentru tricolore, meritat, am putea spune, având în vedere determinarea cu care au abordat partida, risipa de energie pe care au făcut-o, dorința de victorie și fazele frumoase, pe care Neagu și compania le-au creat în multe momente. În toată presa românească sunt titluri care mai de care mai laudative, iar pe rețelele de socializare găsim zeci, sute de mesaje de felicitare, adresate fetelor.
Personal și eu am fost surprins de vigoarea tricolorelor, care veneau după două partide extrem de solicitante. În plus, am văzut că handbalistele din Norvegia au impus, de la început un ritm îndrăcit, ca să spun așa, dorind să se desprindă pe tabelă și să-și facă viața mai ușoară. Am pierdut, până la urmă, iar regrete există, chiar foarte mari, pentru că o astfel de oportunitate n-am mai avut de ani buni – sunt convins că, dacă ajungeam în finală, băteam Olanda fără probleme și dublam medalia de aur a lui Constantin Pilică Popescu, ce datează din anul 1962.
Să lăsăm regretele deoparte, să fim temperați cu laudele și să-ncercăm să găsim câteva cauze obiective, pentru care România nu va juca mâine, în finala Campionatului Mondial de handbal, din Danemarca. E posibil să doară frazele care urmează, dar trebuie să fim cinstiți cu noi înșine, dacă vrem să facem pași înainte și să nu mai tânjim încă un secol, după aurul mondial. Poate nu suntem făcuți să jucăm squash sau curling, dacă statul român ne face și nouă câteva luciuri de gheață, ne vom lua din nou la trântă pe patine cu Europa, cu lumea întreagă, de ce nu? Știu, însă, că la handbal ne-am priceput de mici, ca să spun așa, când același Pilică Popescu își punea două coroane, în anii 1956 și 1960, la handbal în 11, la feminin, iar la masculin, Oprea Vlase, Eugen Trofin, Ioan Kunst Ghermănescu și Niculae Nedef predau lecții pe semicerc, în deceniul cuprins între anii ’64 – ’74, cucerind patru titluri ale lumii, la handbal în șapte. Lumea a-nvățat de la noi acest sport, francezi, germani și alte nații au stat pe lângă antrenorii noștri să prindă câte ceva.
Pentru eliminarea de aseară, dăm vina pe Tadici, pe arbitrii partidei, pe Federația Internațională, pe ziariștii care critică, pe oricine ne iese în cale, fără să vedem adevăratele cauze ale acestui eșec. Nu facem reproșuri nimănui, dar trebuie să învățăm fiecare din greșeli și să nu le mai repetăm:
1. În teren, s-a văzut clar că apărarea a fost slabă, în primele 30 de minute, iar în reprizele de prelungiri a lipsit aproape total. Cauza o găsim în faptul că de trei meciuri, adică împotriva Braziliei, Danemarcei și Norvegiei, axul principal al echipei a stat pe semicer minute în șir, fără să sufere modificări, iar oboseala s-a acumulat. Cele șase handbaliste aflate în această situație au făcut ambele faze și era firesc să mai și greașească. Vorbim de:
– Nechita, care a jucat 60 de minute cu Brazilia, 64 cu Danemarca și 70 cu Norvegia
– Neagu are 60+68+70
– Brădeanu, 58+70+61
– Ardean, 60+70+70
– Manea, 57+50+66
– Ungureanu, 60+61+64
2. Am avut 16 tricolore acolo, de ce Chiper n-a înlocuit-o pe Nechita, de ce Tănăsie nu i-a luat locul lui Elisei, de ce Pintea n-a fost rezerva ideală a Oanei Manea, de ce Vizitiu nu s-a regăsit pe partea dreaptă și a fost nevoie de improvizație cu Brădeanu? Iată întrebări la care antrenorul Ryde ar trebui să răspundă la modul serios, pentru că a lăsat acasă handbaliste care puteau să fie de folos naționalei, în mai toate compartimentele. Singura care a făcut față rigorilor unui eveniment de o așa anvergură a fost Eliza Buceschi, handbalistă care a arătat că transferul în Germania, la Thuringer, a șlefuit-o mult. Au mai jucat, sporadic, și Luciana Marin, cât și Melinda geiger, tricolore despre care știam că au un mai mare potențial, dar pe care nu l-am descoperit în Danemarca
3. Unul din speciliștii în arbitraj, din Federația Română de Handbal, pe numele său Horațiu Belu, aproape că ne trage de urechi, pentru faptul că am avut îndrăzneala să acuzăm arbitrajul celor doi sloveni, ca fiind unul prost, chiar părtinitor. El ne spune răspicat că nu arbitrajul a influențat scorul. Domu’ Belu, când un arbitru dă nouă metri, iar altul fault în atac, ce este?, iar situația a fost în două rânduri. Și dacă nu ați văzut așa bine faza cu gol, la aruncarea lui Neagu, atunci de ce spuneți tranșant că arbitrii au procedat corect, de ce n-au dat gol pentru noi, era aceeași circumstanță a rapidității fazei? La acest nivel, nu sunt permise astfel de greșeli, domnule Belu (au mai fost câteva și mă gândesc la interpretarea subiectivă a unor faze, doar în favoarea Norvegiei). Și încă ceva, ziariștii au dreptate când vorbesc despre șut sau lovitură în handbal, consultați Dicționarului Explicativ al Limbii Române
4. Până să intrăm în faza sferturilor de finală, toate delegațiile aveau dreptul să facă două modificări în lot, noi de ce nu am făcut-o, dacă pe Vizitiu nu am folosit-o aproape deloc, în ultimeleșase meciuri? În aceeași situație s-au aflat și Chiper, și Pintea, chiar și Geiger, handbaliste care s-au conectat cu greu, sau deloc, la tensiunea jocurilor și la mizele din clasament? Așteptau un semn și Zamfir, și Tiron, și Pârvuț, și Țăcălie, și Chintoan, pentru că oricare dintre ele aveau dreptul să fie testate, nu?
5. Selecționerul Tomas Ryde a fost de neînțeles în multe momente, începând cu selecția, deloc principială (până la urmă, nu a venit cu nicio noutate, față de echipa lui Tadici), și terminând cu turneul din Franța și drumul până în Suedia, pentru încă un joc amical, cu doar câteva zile înainte de startul Mondialului. Credem că nu a avut timp suficient să cunoască toate jucătoarele, să aleagă ceai mai eficientă formulă și să le-nvețe pe fetele noastre să se apere perfect, așa cum se lăuda
6. Există și o explicație a ultimelor jocuri bune – după cinci partide, cu Porto Rico, Kazakhstan, Spania, Norvegia și Rusia, s-a ajuns, cumva, la o echipă ideală, care n-a mai fost schimbată aproape deloc, în următoarele trei întâlniri
7. Mă gândesc că din campioanele mondiale de junioare, titlu obținut în 2014, câteva, care sunt în lotul de tineret actual, ar fi putut face față rigorilor din Danemarca sau cel puțin să stea pe bancă, așa cum au făcut-o și cele care nu au fost folosite. Și le iau în calcul pe Bazaliu, un inter pe partea lui Neagu, cu un braț la fel de tare, ceva mai înaltă, care ar fi putut să o înlocuiască pe Cristina, fie și pentru câteva atacuri. Să nu uităm, Bazaliu a evoluat cu echipa sa, CSM București, chiar și în Liga Campionilor. În naționala mare putea fi luată și Laslo, de la Cluj, un centru inteligent, creativ, care nu se sfiește să și pătrundă, în apărările adverse. În fine, dar nu în ultimul rând, cred că și pivotul Ostase, de la Unirea Slobozia, putea s-o țină pe bancă pe Manea, pentru a se mai odihni, mai ales că antrenoarea sa de la club, Victorina Bora, vorbește despre ea în termeni laudativi
8. A spus Ryde că le va face pe handbaliste să joace cu zâmbetul pe buze, însă tricolorele au fost mai mereu încrâncenate, mai ales după criticile primite din țară, ca urmare a rezultatelor dezastruoase, înregistrate cu Spania, Norvegia și Rusia, în grupe. Selecționerul a uitat să le spună că e un fapt normal să fii criticat, atunci când greșești, și felicitat, când totul îți iese bine, este o lege a firii. Dar nu zâmbetul le făcea mai eficiente, mai valoroase, pe fete, ci un sfat pertinentă la time-outuri, o schemă precisă, o așezare surpriză pentru adversar, ceea ce la el nu a fost cazul. Au vorbit mai mult fetele, Cristina Neagu, în special, și Elisei, chiar și Brădeanu, poate puțin și Costică Buceschi
9. N-am vorbit nimic despre Federația Română de Handbal, despre Conu Alecu, cel care conduce destinele handbalului românesc de aproape doi ani. După suita de ratări, mă refer la cele trei meciuri pierdute consecutiv, Conu Alecu declara la Dolce Sport, printre altele: ”Această generație se apropie de final”… După părerea mea, cred că această declarație le-a înfuriat pe fete, nicidecum vorbele lui Tadici. Până la urmă, aceste șase fete, mă refer la acel ax principal, au lucrat cu actrenorul de la Zalău, îl cunosc destul de bine, pe unele chiar el le-a promovat la națională și nu cred că se pot supăra pe el. Dar nimeni nu se aștepta la o astfel de declarație chiar din partea șefului Federației. Pentru faptul că am reluat declarația lui, Conu Alecu mi-a trimis un mesaj răutăcios, pe o rețea de socializare, dar nu m-a surprins, pentru că el s-a certat chiar și cu Narcisa Lecușanu, în direct la Dolce Sport, pentru faptul că vicepreședinta Federația a recunoscut că s-au făcut multe greșeli, în abordarea pregătirii lotului național
10. Încheiem acest decalog cu speranță, pentru că sunt convins că fetele vor avea medaliile de bronz la gât, la finalul meciului împotriva Poloniei, de mâine, de la ora 15:45. Le merită din plin. Poate s-a vorbit prea mult despre cele trei meciuri pierdute, poate că încrederea în ele s-a rătăcit un pic, dar prea multe dezamăgiri s-au abătut pe capul românilor și numai sportul le-a mai dat câte-o rază de speranță. Le spun doar că oamenii le iubesc și le doresc tot mereu sus, pe cea mai înaltă treaptă, acolo unde ar vrea și ei să ajungă, în viața lor de zi cu zi. Hai, România!

