Finalul de sezon este unul extrem de interesant, în zona podiumului, şi în C3
Etapa care urmează în C3 ar putea aduce clarificări aşteptate şi în clasamentul final al C3 unde se dispută, în continuare, intens, poziţiile din spatele liderului autoritar SCM Piteşti. Două dintre echipele implicate în ecuaţia acestei lupte, Flacăra Moreni şi FC 2 Voluntari, se întâlnesc sâmbătă după amiază, în Dâmboviţa, într-un joc aşteptat, ca de obicei la Moreni, cu mare interes.
Cele două echipe se află, înaintea disputei directe, pe locurile doi şi trei, la egalitate de puncte, 38, despărţite de un golaveraj superior în favoarea grupării antrenate de Gabriel Paraschiv. Va fi, cu acest prilej, şi un interesant duel între doi foşti mari jucători care fac paşi importanţi pe calea afirmării în rândurile antrenorilor. Gabriel Paraschiv, pe banca gazdelor, respectiv Dinu Todoran, în dreptul ilfovenilor, conduc două echipe tinere, cu destui jucători talentaţi care pot face, în curând, pasul către fotbalul mare.
Cum liderul, viitoarea divizionară secundă SCM Piteşti stă în această rundă, majoritatea privirilor se vor îndrepta, în această etapă, către meciul de la Moreni.

