CS Buftea a ajuns pe locul 2 după 6 etape ca lider după ce Urban Titu a profitat de pauza avută de ilfoveni în etapa trecută şi le-a „furat” locul 1. Mâine, de la ora 14, ilfovenii vor încerca să îşi reia poziţia de lider într-un meci pe viaţă şi pe moarte cu ocupanta locului 3 Chimia Brazi. Va fi derbyul finalului de campionat, pe care buftenii îl atacă cu gânduri mari.
Un eşec al Titului în meciul cu Conpet Ploieşti (locul 5), coroborat cu un succes sau chiar şi un egal al ilfovenilor, ar readuce pe Buftea pe primul loc în clasament. Aşa că urechile conducerii vor fi aplecate şi asupra evenimentelor de la Strejnic, acolo unde va avea loc meciul dintre Conpet şi Titu.
Statistica nu ne ajută deloc şi asta pentru că elevii lui Lavi Hrib au făcut în acest sezon doar un egal pe teren propriu, restul fiind victorii pe linie! Dar tot statistic vorbind, Chimia Brazi este neînvinsă de nouă meciuri, aici intrând şi ultimele patru deplasări. Aşa că avem toate premizele pentru un derby adevărat între cele două aspirante la promovare.
