Descalificaţi la zero

sâm, 20 august 2011

În copilărie, când jucam tenis cu piciorul, cea mai mare umilinţă pe care o puteai da adversarului era să îl descalifici la 6-0. Urmărind meciul de ieri dintre Phoenix Ulmu şi ACS Berceni, acesta a fost primul gând care mi-a venit în minte. Diferenţa dintre cele două echipe a fost incredibilă, făcându-mă să mă întreb de ce Berceniul nu a mers mai departe în cupă. Răspunsul aveam să îl aflu după lecturarea echipelor, prilej cu care mi-am dat seama că în cupă ilfovenii au jucat mai mult cu juniorii.

Pe lângă un nou portar între buturi, V. Constantin primind şansa de a apăra după fiascoul lui Andreescu şi Ciuculescu, Berceniul a aruncat în acest meci artileria grea cu nume precum Frangu, Funieru, Pivniceru sau nou-venitul Ciortescu şi diferenţa s-a făcut simţită pe teren. Cu Pivniceru în zi de graţie, care a desenat jocul aşa cum a vrut, jucându-se cu adversarii, ilfovenii au început meciul cu piciorul pe acceleraţie.

Primul gol a venit destul de târziu, în minutul 22, după un penalty discutabil acordat de centralul întâlnirii, pentru un henţ pe jos. Fâşie nu a avut emoţii de la punctul cu var şi scorul a devenit 1-0 pentru oaspeţi. Barbu a anunţat golul doi cu un şut în bară, după doar un minut scorul devenind 2-0 pentru Berceni, după reuşita lui Ciortescu.

Pauza nu a fost un sfetnic bun pentru gazde, preocupate mai mult să protesteze la deciziile arbitrului şi să pună scorul nefavorabil în cârca acestuia. La 10 minute după reluare, Funieru îi fură mingea lui Achiţei şi duce scorul la 3-0, pentru ca în minutul 65 Pivniceru să înscrie un eurogol cu un şut în vinclu de la peste 25 de metri.

Noii intraţi Sănduleac şi M. Ştefan marchează pentru 5 şi 6 la 0 completând tabloul unui măcel cu spectatori. Tresăririle de orgoliu ale gazdelor din ultimele minute nu au mai contat decât pentru impresia artistică, aşa că Berceniul debutează en-fanfare în noul sezon şi îşi depune candidatura pentru promovare.

Iată şi formaţiile folosite:

Phoenix Ulmu: L. Constantin – Tatoi, Hrişcu, Achiţei (75 I. Savu), Mirescu (52 Bonciulescu) – Ose (60 Bogorodiţă), B. Iacob, Bănuţă (80 Verdeaţă), C. Dumitrescu – Ciparidis, Latu. Antrenor: Ginel Nicoiu
Berceni: V. Constantin – Cr. Stan, Fâşie, C. Sandu, Ciortescu (83 G. Moldoveanu) – T. Barbu, Frangu (70 Lupeş), Ghinea, Damian – Pivniceru (70 M. Ştefan) – Funieru (60 Sănduleac). Antrenor: Dumitru Bolborea

Comments are closed.