”În weekendul care a trecut, au avut loc, la Cluj, în Marea Arenă de sub Feleac, Campionatele Naționale de dans sportiv, pe clase de dansatori. A fost o competiție cu o regie perfectă, plină de culoare, de muzică, de costume strălucitoare, la care au luat parte cei mai buni sportivi din țară. Noi ne-am prezentat onorabil, aș putea spune, poate că era loc și de mai bine, însă suntem mulțumiți cu medaliile cu care ne întoarcem acasă. I-am învățat pe copii să fie fair-play, să aprecieze valoarea, iar la aceste Campionate Naționale au fost adversari pe măsură. N-am cucerit niciun titlu, dar am fost foarte aproape, doar micile detalii au făcut diferența, promitem, însă, să fim mai buni, în ediția viitoare”, ne spunea profesorul Valentin Albu, cel care pregătește grupa de dans sportiv din Comuna Dobroești. Și au ocazia să arate că pot mai mult la Cupa Hobby Dance, din perioada 21-22 noiembrie, ce se va desfășura la Voluntari.
Iată rezultatele înregistrate la Naționale:
Clasa Hobby
Categoria 12-13 ani, 26 de perechi
– Medalie de argint, Răzvan Vijulan/Maria David
Categoria 10-11 ani, 47 de perechi
– Medalie de argint, Mario Badea/Bianca Bucur
Categoria 8-9 ani, 46 de perechi
– Locul 4, Denis Popa/Sofia Roșu
– Locul 8 în semifinale (doar șase perechi au intrat în marea finală), Alexandru Radu/Tania Sameș
– Locul 13 în faza eliminatorie (doar primele 12 perechi au intrat în semifinală), Erik Gancerenco/Camelia Simion
Din Dobroeşti, sub Feleac. Dansuri de argint, la Naţionalele pe clase
lun, 09 noiembrie 2015






