În mai puțin de două săptămâni, handbaliștii de la Dinamo București au bătut de două ori marea rivală Dobrogea Sud, arătând ca o furtună , ca un tsunami ce mătură tot în cale: prima victorie a fost în Supercupa României, scor 31 – 26, desfășurată în Polivalenta bucureșteană, pentru ca astăzi, în prima rundă a Ligii Zimbrilor, elevii lui Constantin Ștefan să-i învingă din nou pe marinarii lui Sundovschi, 30-24, chiar pe ponton, la Malul Mării!
Fără îndoială, este cea mai bună echipă pe care Dinamo a aliniat-o la start, în ultimele 3-4 ediții ale Ligii Naționale, iar speranțele noastre sunt îndreptățite să visăm și la un parcurs cât mai lung în Velux Champions League! Da, Ștefan (foto: handbalvolei) a periat vestiarul, dar l-a și completat cu adevărate valori ale handbalului European, și mă refer aici la rusul Vitaly Komogorov, la tunisienii Amine Bannour și Kamel Alouini, la bosniacul Muhamed Zulfic, la croatul Ante Kuduz, dar și la românul Nicușor Negru, cei mai de temut jucători, din primele două meciuri, pe care vi le-am amintit mai sus.
Și dacă îi mai amintim aici pe Hugo Descat, Seyedalireza Mousavi, Ciprian Șandru, Dan Savenco sau Andras Szasz, avem imaginea unui vestiar cu multă tehnică, mușchi, pasiune și ambiție, și mai ales spirit de luptă. Nu mi-a plăcut Dinamo în ultimii ani, pentru că avea jucători, dar nu avea disciplină tactică, juca haotic și brutal, iar toate acestea nu îi aduceau victoriile mult dorite. În această vară, fosta extremă a lui Dinamo și Steaua, Constantin Ștefan, a dat milităria jos din pod și și-a instruit elevii la sânge, gurile rele spun că le-a pus și masca pe figură și a pornit în mars cu ei – sunt doar glume, desigur, însă Dinamo își poate impune marșul, dacă continua să joace cu așa determinare.
Și pentru că Europa bate la ușă, iar recunoașterea valorii se face în competițiile de pe Bătrânul Continent, Dinamo își dă primul examen de maturitate pe 12 septembrie, când întâlnește acasă formația Elverum Handball, din Norvegia (Sala Dinamo, ora 19:30), meci contend pentru Grupa D, a Velux Champions League. Merg pe Victoria lui Dinamo și știu că voi cîștiga!
Tot astăzi, în runda inaugural a Ligii Zimbrilor, s-au mai înregistrat rezultatele:
– CS Universitatea Cluj – CSM Bacău 22 – 24
– CS Minaur Baia Mare – CS HC Buzău 2012 33 – 21
Ionel Pană