Dinamo se plimbă prin Ilfov! Azi, la 1 Decembrie!

joi, 06 martie 2014

Forţată de situaţia delicată pe care o au în curtea lor din cauza chiriei mari cerută de clubul CS Dinamo, echipa de fotbal din Ştefan cel Mare a fost nevoită ca azi să se antreneze tocmai la 1 Decembrie!
Terenul din comuna ilfoveană a fost cea mai bună soluţie găsită de conducerea clubului în vederea efectuării unui antrenament. Asta pentru că terenul de la Săftica este impracticabil, iar tentativa de a face pregătirea la Berceni a fost sortită eşecului.
Mai trebuie spus că, de mâine, Dinamo II se va muta la Cernica pentru meciurile de acasă, tot din motive financiare. Astfel, partida va avea loc pe terenul echipei Progresul Cernica, de la ora 15 şi îi va pune pe dinamovişti faţă în faţă cu oltenii de la ACS Viitorul Municipal Craiova.

Comments are closed.