SC Popești-Leordeni pierde experiență. Doi dintre jucătorii indispensabili echipei pregătite de către Viorel Dinu au părăsit gruparea ilfoveană în această iarnă.
Este vorba despre Nicușor Romanescu, în vârstă de 32 de ani, și Alin Pătrașcu, în vârstă de 29 de ani. Oameni de bază pentru Popești-Leordeni în turul acestui sezon de campionat, cei doi nu mai intră în vederile antrenorului și sunt în căutarea unor noi angajamente.
Echipa de pe locul 4 în clasamentul Seriei a II-a din Liga a III-a se va baza în continuare pe jucători mai tineri, precum Bogdan Ilie sau Robert Andreescu (19 ani), cei mai „maturi” din echipă fiind acum Viorel Dinu, în vârstă de 40 de ani, și căpitanul Nicușor Dumitru, în vârstă de 32 de ani.
Articol scris de Andreea Visu