Dragomir îi dă speranţe Concordiei

vin, 14 iunie 2013

În ciuda opoziţiei lui Mircea Sandu, şeful de la LPF lasă de înţeles că va găsi o soluţie pentru completarea spaţiilor libere, astfel încât să nu fie afectate nici interesele consorţiului RCS-RDS, care avea prevăzut în contract un număr bine definit de meciuri pe care să le transmită anual.

„Nu se pune problema unei renegocieri a contractului cu firma care televizează partidele. Avem şi noi avocaţi şi vom face aşa cum spun ei. Nu se pune problema ca RCS-RDS să ne dea mai puţini bani decât am negociat, pentru că, potrivit contractului, deţinătorul de drepturi TV nu are treabă cu câte echipe sunt în prima ligă, ci cu numărul de meciuri. Şi dacă vor fi 16, nu va fi nicio problemă. O să atingem cifra de meciuri scrisă în contract prin play-off şi play-out. Vom respecta întocmai ce am scris şi am negociat”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Ring.

Florin Prunea, preşedintele lui CSMS Iaşi, a mărturisit pentru aceeaşi sursă că se aşteaptă ca echipa lui să profite de contextul actual, alături de Concordia Chiajna, chiar dacă la finalul ediţiei 20122013 ambele au retrogradat din Liga I pe cale sportivă: „Totul va fi aşa cum scrie la regulament. Chiar dacă pe criterii sportive au retrogradat, Iaşiul şi Chiajna trebuie să joace tot în primul eşalon pentru că regulamentul prevede ca Liga I să aibă 18 echipe şi în sezonul următor. Deci, cele două echipe vor completa numărul de la 16 la 18. Este şi acel contract cu RCS-RDS care stipulează să fie un anumit număr de meciuri şi eu cred că aşa se va proceda”.

Mircea Sandu se opune

În ciuda faptului că Dumitru Dragomir de arată destul de deschis în privinţa posibilităţii ca CSMS Iaşi şi Chiajna să rezolve problema numărului de participante în ediţia viitoare a Ligii I, preşedintele FRF nu vrea să vadă la startul campionatului cele două echipe retrogradate pe criterii sportive. Sandu a fost extrem de clar într-o conferinţă ţinută zilele trecute: „Este vorba despre un interes al cuiva. Cele două nume despre care s-a vorbit nu au obţinut acest drept din punct de vedere sportiv. Mai departe, pot obţine şi 7 licenţe, nu doar una, şi tot nu pot juca în Liga I”.

Sursa: Prosport

Comments are closed.