Venirea lui Dumitru Bolborea pe banca Progresului Cernica a adus o schimbare în jocul ilfovenilor, dovadă şi victoriile de pe teren propriu, acolo unde deja s-au strâns şase puncte. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre deplasări, acolo unde Cernica stă pe zero în mandatul lui Bolborea, deşi a avut parte de trei vizite pe alte stadioane până acum.
Ultima a avut loc în etapa intermediară de marţi, când Cernica a trecut pe la Dunărea Călăraşi. Ilfovenii au făcut un joc bun, dar au avut parte de două ghinioane. Primul s-a numit Kanda, ex-dinamovistul făcând unul dintre cele mai bune jocuri ale sale de când a venit la călărăşeni, iar al doilea l-a reprezentat eliminarea stupidă a lui Bivolaru.
La 1-0 pentru gazde, la începutul reprizei secunde, căpitanul ilfovenilor l-a blocat pe portarul advers în momentul degajării după un corner şi a primit al doilea galben, fiind eliminat. Din acel moment, soarta meciului s-a schimbat şi călărăşenii au profitat de omul în plus, punctând de două ori în doar zece minute. Acelaşi Kanda a punctat pentru 2-0, iar Mircea Ştefan a înscris din penalty pentru 3-0. Enciu a marcat golul de onoare, după un penalty scos tot de el, dar mai mult de atât nu s-a putut obţine de către Progresul.
De remarcat că Enciu a revenit de două etape sub culorile Cernicăi, în fiecare din meciurile jucate reuşind să marcheze de fiecare dată.
DUNĂREA CĂLĂRAŞI – PROGRESUL CERNICA 3-1 Kanda 2, M. Ştefan – pen. / Enciu – pen.
Dunărea: G. Popa – Căinaru, Topor, Nicodim, Sescioreanu – Kanda, Matei, V. Petre, V. Andrei – M. Ştefan, Serban. Antrenor: Mirel Condei. Au mai jucat: Drăgăniţă, Bertea, D. Gheorghe, Ispas
Cernica: Tăchescu – V. Marin, Pavelescu, Bivolaru, A. Sava – Burcea, Croitoru, Colţatu, T. Barbu – Enciu, Apostol. Antrenor: Dumitru Bolborea. Au mai intrat Tudose, I. Marin, Marulis

