După înfrângerea de la Buzău, Rapidul va intra în declin?

sâm, 19 februarie 2022

Echipa din Giulești n-a mai cunoscut înfrângerea din etapa a 3-a a Ligii Florilor, adică din 22 septembrie, 2021, atunci când a pierdut în fața CSM-ului din București cu 30 – 38! De atunci și până astăzi, 19 februarie, trenul Rapidului a defilat en fanfare, prin mai toate gările din Liga Florilor. S-antâmplat, însă, ca în oprirea de la Buzău să întâlnească un adversar mai determinat și mai precis, care a știut cum să înfrâneze locomotiva din Giulești și să-i provoace a doua fisură din campionat.

Rapidul a suflat chiar din start, găsind poarta abia după 4 minute. Apoi s-a pierdut iarăși pe teren și de trei ori la rând a marcat doar după 6 minute de secetă! Da, locomotiva a dat mari semne de oboseală, dar din păcate într-un moment total nepotrivit al campionatului – urmează meci cu CSM București, pe 24 februarie, echipă rănită și ea, de egalul de pe teren propriu, cu Gloria Bistrița!

Liga intră într-o pauză de două săptămâni, dar la reluare, Rapidul are alte două teste grele – cu Măgura, la Cisnădie, și cu Dunărea Brăila, în Giulești. Echipa giuleșteană poate ieși tare șifonată din aceste lupte, asta însemnând ratarea titlului de campioană a Ligii Florilor. Dar comandante de ejercito, Carlos Viver, se poate salva dacă ia măcar un punct cu Brăila. Va fi greu, o să vedeți, pentru că Dunărea l-a pierdut în valurile ei pe looserul danez Morten Soubak și l-a rechemat pe croatul Neven Hrupec, să salveze onoarea și bugetul exagerat de mare al fetelor de la Dunăre, vor ieși scântei!

Comments are closed.