Echipa naţională de futsal bate la porţile Mondialului din Thailanda

mie, 07 decembrie 2011

Una dintre cele mai competitive echipe naţionale ale României, cea de futsal, se află la ora unui nou examen. România, sub conducerea lui Sito Rivera, va susţine săptămâna viitoare un turneu preliminar, care contează pentru Campionatul Mondial de anul viitor, din Thailanda.

România va pleca în aceste zile spre Catania, în Italia, acolo unde vor avea loc jocurile grupei din care mai fac parte Italia, Polonia şi Bulgaria. Se va juca în sistem fiecare cu fiecare, iar primele două clasate se califică pentru baraj.

Primul meci al tricolorilor este programat în 15 decembrie, contra Bulgariei. Câştigătoarele dublei manşe de baraj se vor califica pentru Thailanda, unde Europa trimite 7 reprezentante, în timp ce la competiţie se vor alinia 24 de echipe. Turneul final al Campionatului Mondial se va desfăşura între 2 şi 18 decembrie.

România mai este calificată şi pentru turneul final al Campionatului European,

Comments are closed.