Achiziţionat în această vară pentru a-i face concurenţă lui Valeriu Oghinciuc şi a acoperi plecarea lui Alexandru Oprea, portarul israeliano-român Edan Baruch a fost aruncat în luptă de antrenorul Laurenţiu Reghecampf din chiar prima etapă a noului campionat al Ligii a II-a. Devenit titular al postului după plecarea la Chindia a lui Oghinciuc şi presat din spate de Marius Iorga, proaspăt transferat de la CSM Râmnicu Vâlcea, Edan a avut tot sprijinul băncii tehnice. Chiar dacă în aceste prime etape echipa a încasat foarte multe goluri şi în ciuda binecunoscutului obicei al antrenorilor Snagovului de a face mereu rotaţie în poartă, goalkeeperul se bucură în continuare de credibilitate şi rămâne numărul unu între buturi.
Sâmbătă, după victoria cu CS Otopeni, scor 2-1, Laurenţiu Reghecampf şi-a confirmat încrederea în portarul transferat în această vară, cu toate că la golul din lovitură liberă al lui Florin Manea a avut partea sa de vină.
„Barcuh este portarul nostru numărul unu, am mare încredere în el. Eu zic că nu a greşit la gol, ci a fost o lovitură liberă bătută foarte bine. Este foarte greu pentru un portar în momentul în care doi jucători trec prin faţă şi mingea cade în faţa lui. E normal. Mă bucur pentru el că a reuşit să scoată câteva mingi foarte periculoase şi la sfârşit am câştigat în deplasare.”, a spus după joc antrenorul ilfovenilor.
Până în acest moment, Edan Baruch a fost integralist în toate meciurile ilfovenilor din acest sezon, fie cele din campionat, fie cel din cupă. În cele opt partide disputate, portarul a încasat 12 goluri (9 în campionat + 3 în cupă), în doar trei dintre acestea reuşind să nu fie învins.
12 goluri a încasat Baruch în 8 meciuri la FC Snagov
720 de minute a evoluat portarul pentru ilfoveni, adică a fost integralist în toate meciurile disputate în acest sezon
