Portarii din partida de cupă dintre Domneşti şi Voluntari au ţinut capul de afiş al meciului. În tabăra gazdelor, a lipsit experimentatul Florentin Rădulescu din cauza unei suspendări. Aşa că titular a fost noul venit Dezmirean, fostul jucător al Brăneştiului II. Din păcate, el a fost eliminat la faza primului penalty, locul lui fiind luat între buturi de rezerva B. Popescu.
În vârstă de doar 18 ani, al treilea portar al Domneştiului a avut trac având câteva intervenţii ratate, inclusiv cea de la golul al treilea.
În tabăra cealaltă, Voluntariul a avut doar un singur portar! Rezervă de portar a fost fundaşul Racu, venit în această vară de la Tunari. De ce s-a ajuns la această situaţie? Leu a plecat în vară la Brăila, iar Voluntariul a rămas fără soluţii de rezervă exceptându-l pe Goicea. Asta nu înseamnă că echipa antrenată de Romică Bunică va începe sezonul doar cu un portar şi asta pentru că în aceste zile vor fi legitimaţi doi juniori Vreme de la Sportul şi Năstase de la Academia Hagi.
