Emoții și neșansă, în semifinalele Mondialelor de tenis de masă!

mie, 02 decembrie 2015

Naționala de junioare a României a ratat intrarea în finala pe echipe, la Campionatele Mondiale de tenis de masă, ce se desfășoară la Vandee, în Franța. Junioarele noastre au fost învinse cu 3 – 0, de către jucătoarele din Coreea de Sud, însă întâlnirea dintre cele două adversare a fost una destul de echilibrată, chiar dramatică, pe alocuri, comportarea fetelor noastre fiind apreciată de întreaga asistență.

În primul meci, Adina Diaconu a fost învinsă de către An Yeongeun, scor 8-11, 11-3!, 9-11, 6-11, dar în setul secund, când a spulberat-o, pur și simplu, pe An, campioana noastră și-a arătat adevărata valoare. Din păcate, câteva lovituri fără șansă și emoțiile deschiderii au făcit-o să piardă regretabil. După meci, Yeongeun a recunoscut că i-a trebuit ceva timp, până să găsească soluțiile de salvare: ”Este mai înaltă ca mine și a jucat foarte mult cu un top spin care m-a încurcat mult, pentru că mingia sărea aiurea, până la urmă m-am descurcat, pentru că am fost mai încrezătoare”, spunea jucătoarea din Coreea de Sud.

Spectacol total și mare dramatism în cea de-a doua întâlnire, în care Andreea Dragoman a pierdut la mare luptă, scor 2-3, în fața lui Kim Jiha. După două seturi pierdute identic la 7, românca a revenit puternic și și le-a adjudecat pe următoarele două, 14-12 și 11-6, lăsând impresia că poate egala scorul la general. S-a mers cap la cap, în decisiv, până la acel fatidic punct 7, după care Andreea s-a pierdut cu firea și n-a mai știut să returneze top spinurile lui Kim. ”Andreea a fost foarte puternică, în special pe rever. A avut un ritm foarte bun, care m-a sufocat, și cred că am câștigat dintr-un singur motiv – am dat efecte foarte puternice top spinurilor mele, mai ales pe final”, recunoștea Jiha.

În ultima întâlnire, Diana Lupu a pierdut cu 1-3 partida împotriva lui Kang Dayeon, însă și ea și-a vândut scump pielea, cum se zice – scorul pe seturi a fost 4-11, 11-13, 11-9, 6-11.
Așadar, tricolorele au rămas cu medalia de bronz, după ce au câștigat în sferturi în fața Rusiei, scor 3-1, medalie care poate fi singurul mare succes al sportului românesc, în această ultimă lună a lui 2015. În semifinala a doua, China a învins Statele Unite ale Americii cu 3-0, finala Mondialelor urmând să se dispute în această seară.

În competiția masculină, băieții noștri au învins Slovenia cu 3-1 (două victorii pentru Cristian Pletea și una pentru Alexandru Manole) și va juca împotriva Germaniei, pentru locurile 5-6.

Comments are closed.