Aflată pe val după rezultatele foarte bune din Cupa României, acolo unde a spulberat tot ce a întâlnit în cale, echipa lui Adrian Iencsi a efectuat o deplasare la Buzău, acolo unde s-a duelat cu Gloria. Meciul disputat vineri seara pe terenul echipei antrenate de Viorel Ion s-a soldat cu un eşec pentru ilfoveni, scor 1-3. Asta deşi meciul începuse cum nu se poate mai bine, în condiţiile în care Tănase a deschis scorul pentru Voluntari încă din minutul 2.
După aproape un sfert de oră, fostul jucător al Otopeniului, veteranul Dăniţă a restabilit egalitatea. Voluntariul a mai primit o lovitură în doar câteva minute, după ce Burlacu a dus scorul la 2-1 pentru buzoieni. Scorul pauzei a fost 3-1, după ce Puşcaşu a marcat şi el pentru Gloria, cu o lovitură de cap.
Voluntariul a ratat un penalty prin Maxim, ratând şansa de a reduce din handicap, dar a avut şi ghinion în condiţiile în care au trimis mingea în bară de trei ori.
Iencsi a început meciul cu Vieru – Irimia, Ţâru, Mitache, Maxim – Cureteu, Todoran, Rădoi, Călinţaru – Tănase, Voduţ, rulând apoi toţi jucătorii avuţi la dispoziţie.
Marţi, Voluntariul va avea meci de Cupa României, urmând a primi replica celor de la Unirea Slobozia, antrenaţi din această vară de Adi Mihalcea, retras din activitatea de jucător.
Eşec dureros pentru Voluntari în deplasarea la Buzău
lun, 26 august 2013
