Concordia Chiajna nu a ştiut să profite de problemele de lot ale Stelei şi a pierdut azi la limită, scor 1-2, partida disputată pe National Arena. Ilfovenii au deschis scorul prin Vlad Munteanu în minutul 34, intrând la cabine cu 1-0. Din păcate, un şut de la distanţă al lui Tănase a restabilit egalitatea imediat după reluare.
Sorin Pană a avut golul de 2-1 în vârful bocancului, dar balonul trimis de el a lovit transversala şi nu a intrat în poartă conform tuşierului Ionel Popa. Golul lui Rusescu din minutul 73 le dă lovitura de graţie ilfovenilor, cu o execuţie splendidă. Steaua se alege cu toate cele trei puncte şi Chiajna mai face un pas spre Liga a II-a.
Concordia Chiajna: Niţă – Dumitrescu (Dima ’30), Mamele, Bozga, Vitinha – Muzac (Mihalcea ’77) – Vl. Munteanu (Bîră ’64), C. Iliescu, S Pană, Ad Popa – Bălţoi. Antrenor: Laurenţiu Diniţă
„Am făcut un meci bun contra Stelei, dar atâta putem la momentul actual. Câţiva jucători de-ai mei erau albi la faţă pe teren, dar nu ştiu de ce. Am zis că Steaua, dacă va câştiga, o va face foarte greu. Ştiam că e greu după un meci în cupele europene, dar nu am reuşit să profităm. îi felicit pentru cele 3 puncte pe stelişti” a spus Diniţă la DigiSport.
