Victoria Brăneşti a revenit astăzi în ţară după un cantonament de peste o săptămână în Ungaria. Două victorii şi două eşecuri au contabilizat ilfovenii în acest turneu, ambele eşecuri fiind suferite în faţa echipelor clubului din Debrecen. După 0-2 cu prima echipă, Brăneştiul a mai „bifat” şi un 1-4 cu Debrecen II, acesta fiind şi ultimul amical din Ungaria.
Trebuie spus că cele două victorii au fost cu echipe din eşaloane inferioare, un 1-0 cu Katowice şi un 6-1 cu Balmazújvárosi
Ilfovenii antrenaţi de Ciprian Urican vor reveni la pregătiri de marţi, atunci când se vor relua antrenamentele. Miercuri se va juca şi un amical cu gruparea CS Afumaţi, cel mai probabil pe arena din Brăneşti.
