Ultimele două eşecuri ale grupării din Domneşti au avut consecinţe nefaste pentru banca tehnică a grupării ilfovene. Mai întâi, în prima rundă de campionat, Domneştiul a pierdut derbyul de tradiţie cu Clinceni şi Alexandru Pavel i-a lăsat locul lui Adrian Pologea, venit ca să îl ajute în această vară.
Pologea nu a rezistat decât până la următoarea deplasare, eşecul neaşteptat cu Tomşani fiindu-i fatal noului tehnician. Succesul din etapa anterioară cu cei de la Sportul II nici nu a mai contat, aşa că din această săptămână ilfovenii au un nou antrenor.
Cel de-al treilea principal de pe banca Domneştiului din acest sezon este Marcel Abăluţă, fost antrenor la Phoenix în sezonul trecut. El îi va avea ca secunzi pe Vali Bădoi şi Florentin Rădulescu, ultimul ca antrenor cu portarii.
Primul examen pentru Abăluţă va fi pe teren propriu cu Atletic Fieni, vineri de la ora 17
