EXCLUSIV: Laurenţiu Tudor a plecat în Moldova

joi, 19 iunie 2014

FC Ştefăneşti a rămas fără antrenor principal după Laurenţiu Tudor a ales să antreneze în Moldova. Tudor îşi va începe munca în câteva zile, iar obiectivul fixat de conducere este calificarea în cupele europene.

Laurenţiu Tudor nu a fost prezent la reunirea formaţiei FC Costuleni. Marţi acesta a fost prezentat jucătorilor şi a fost anunţat că va avea ca obiectiv calificarea în cupele europene.

‘Conducerea ne-a prezentat noul antrenor. S-a vorbit despre planuri şi obiective. Obiectivul este calificarea în cupele europene. Pentru asta ne trebuiesc întăriri, stabilitate financiară. Doar aşa putem obţine performanţe’, a precizat Stanislav Luca, jucător FC Costuleni.

Sezonul trecut, FC Costuleni s-a aflat pe podiumul Diviziei Naţionale între etapele 13 şi 16, însă a terminat campionatul pe locul şapte şi a ratat calificarea în premieră în cupele europene. Laurenţiu Tudor le-a mai pregătit până acum pe FC Snagov, CSM Râmnicu Vâlcea şi CS Ştefăneşti.

Comments are closed.