Cu mai bine de 10 ani în urmă, un profesor de Buftea a avut o inițiativă UNICĂ în România: a adus copii, fete și băieți, din Austria, Olanda, Spania și România, firește, cu vârste cuprinse între 4 și 5 ani, i-a împărțit în două grupe și i-a pus să joace fotbal.
După doi ani și jumătate, aproape trei, chiar, i-a chemat în aceeași formulă și în aceleași grupe, și i-a testat din nou, pe terenul de fotbal, pentru a vedea progresul făcut de fiecare – rezultate și mai multe amănunte, chiar de la autorul experimentului, Ilie Gheorghe Ionescu, de la Clubul Sportiv Școlar Ilfov.
”Acest experiment are o poveste în spate – încă din copilărie am avut un sentiment ciudat față de copiii de bani gata, care erau superficiali în tot ceea ce făceau, nu puneau suflet, nu se angajau. Îi comparam cu cei din familiile mai puțin norocoase, modeste chiar, dar care, pe lângă calitățile native, demonstrau seriozitate, pasiune și succes. Și am rămas cu ideea asta și în zilele noastre – am vrut să-mi demonstrez că noi, românii, nu suntem deloc profunzi, în activitatea noastră, și multe din rezultatele noastre sunt rodul întâmplării – în cazul de față, mă refer la sport, la antrenorii care au pe mână copii.
Acțiunea pe care am desfășurat-o în 2002 și 2004 a fost făcută din bani proprii, cu sprijinul decisiv al fratelui meu. M-au mai ajutat părinții copiilor testați, cu ceva materiale și la organizare. În prima testare, din 2002, am avut peste 40 de copii, din Spania, Olanda, Austria și România, fără să aibă vreo pregătire specifică. I-am cazat la Baza Turistică din Buftea, la căsuțe, un loc care a fost apreciat de oaspeți. De altfel, cu toții s-au declarat mulțumiți de condițiile oferite. I-am împărțit în două grupe și i-am pus să joace, pe Stadionul din Buftea și pe Laromet. Trebuie să spun că echipele românești au câștigat toate meciurile, chiar dacă nu jucaseră niciodată împreună și nu fuseseră antrenați de nimeni. De altfel, la vârsta aia, de 4-5 ani, nu cred că pricepeau ei prea mult, din procesul de pregătire.
Peste doi ani și jumătate am sunat, din nou, adunarea acelorași copii – au mai lipsit pe ici, pe colo câte-un copil, doi, dar în proporție mare au venit cam aceeași. De data aceasta, am desfășurat jocurile pe Stadionul Giulești, iar rezultatele ne-au fost total defavorabile – nu știu dacă ai noștri mici fotbaliști au mai câștagat un sfert din meciuri, nu, nici vorbă! Cei din afara granițelor au arătat un progres deosebit, iar ai noștri au cam bătut pasul pe loc. Concluzia a fost una clară – material uman există, talent există, dar antrenorii noștri, tagmă din care fac și eu parte, nu-și fac treaba, la cel mai înalt grad. Instruirea are multe lacune și este, așa cum am mai spus, SUPERFICIALĂ!
Am făcut public experimentul într-un ziar local din Buftea, le-am spus colegilor mei, despre rezultate, dar puțini au luat în seamă concluziile. Și mergem înainte, cu aceleași lipsuri, cu aceleași metode și ne mai întrebăm, de ce sunt ei mai buni ca noi”?