Constantin Dima nu se va afla pe teren în efectivul echipei sale în disputa cu Sepsi Sfântu Gheorghe
Covăsnenii se află la mâna lor în finalul unui campionat parcurs peste toate aşteptările. Două finale mai au de susţinut jucătorii antrenaţi de Vali Suciu pe final de sezon în dorinţa de a promova direct în primul eşalon competiţional.
Duminică, la Snagov, covăsnenii dau piept cu Metalul Reşiţa într-o partidă în care vizitatorii, prin vocea lui Attila Hadnagy, afirmă că se tem mai mult de starea câmpului de joc. „Cred că terenul ne va pune mari probleme. Am văzut suprafaţa pe care vom juca, nu este de cea mai bună calitate, dar trebuie, în orice condiţii, să învingem”, spunea unul dintre cei mai cunoscuţi jucători din peisajul eşalonului secund.
Metalul îi întâmpină pe cei de la Sepsi cu destule probleme de efectiv în condiţiile în care, foarte probabil, cuplul consacrat de fundaşi centrali nu va fi pe teren. Cristian Munteanu este accidentat, în continuare, în timp ce Constantin Dima a fost eliminat pe finalul jocului de la Afumaţi şi va lipsi, automat, la disputa de duminică.

