Fără meciuri în campionat, Bornescu rămâne la Petrolul

mie, 01 ianuarie 2014

Unul dintre câştigătorii Galei IlfovSport 2013 a fost şi Mircea Bornescu. Cu un parcurs foarte bun în sezonul trecut, acesta a avut neşansa de a se lupta pentru locul de titular în actuala ediţie de campionat cu brazilianul Pecanha.

Doar rezervă în campionat, Bornescu este conştient că va veni momentul când va putea să îi demonstreze lui Contra că poate fi din titularul dintre buturile găzarilor. De aceea, el vrea să rămână la Ploieşti, chiar dacă e un pic frustrat că nu a jucat în actuala ediţie de campionat

„Sigur că sunt frustrat că nu joc mai mult, dar mă pregătesc în continuare şi aştept să-mi vină din nou rândul. Nu mă gândesc să plec de la Petrolul şi nici nu e adevarăt că domnul Walter mi-ar fi propus să mă întorc la Universitatea Cluj. Mă simt bine la Ploieşti, am câştigat Cupa, mai vreau şi alte trofee, iar despre o posibilă plecare a mea se poate vorbi doar în cazul în care voi avea o ofertă foarte avantajoasă din punct de vedere financiar”, a declarat Bornescu pentru Digisport.

 

Comments are closed.