Faţa nevăzută a lui Viorel Moldovan! A apărut IlfovSport, numărul 18

Dum, 03 noiembrie 2013

IlfovSport prezintă povestea de succes a celui mai prolific golgheter român în străinătate, Viorel Moldovan. Începând cu 2 noiembrie, revista IlfovSport este disponibilă la chioşcurile de ziare Access Press şi Inmedio şi la toţi distribuitorii locali. Revista noastră a ajuns la numărul 18 şi prezintă, ca de fiecare dată, câteva subiecte extrem de interesante.

Antrenorul Rapidului locuieşte de 8 ani în Ilfov şi este fericit că a revenit pe bancă, după o pauză de 2 ani. Cel mai bun marcator român de peste hotare povesteşte că numele său provine de la o legendă dinamovistă. Moldovan a povestit pentru IlfovSport care sunt planurile de viitor şi ce echipă şi-ar dori să antreneze. “Am reuşit să schimb, cred eu, mentalitatea şi le-am dat jucătorilor pofta de

moldovan

a juca, determinarea. Sunt probleme, dar în fotbalul românesc parcă nu există farmec dacă nu treci prin momente grele. Sunt cel mai discret om din fotbal, nu îmi plac sindrofiile”, a declarat “Moldo-but” pentru numărul 18 din IlfovSport, care se întristează de fiecare dată când îşi aminteşte de drama tatălui său.

 

Ce mai puteţi citi din IlfovSport numărul 18 

– Dacă astăzi fotbalul din mai multe localităţi ale Ilfovului a luat cu asalt primele eşaloane (CS Otopeni, Victoria Brăneşti şi Concordia Chiajna ajungând chiar până în Liga I), în perioada de după 1981, când a căpătat actuala formă, până în 2000, din Ilfov numai o singură echipă a izbutit să treacă pragul celui de-al doilea eşalon: Sportul 30 Decembrie.

– România va fi reprezentată de 23 de sportivi la CM WKF la cadeți, juniori și tineret care va avea loc în noiembrie, la Guadalajara (Spania). Preşedintele Federaţiei Române de Karate, Lucian Băroiu, originar din Otopeni, povesteşte ce vis a devenit realitate pentru sportul de contact.

– Promovată în Liga a III-a, CS Corbeanca n-a avut bani să continue în fotbalul profesionist, iar din această toamnă s-a înscris sub titulara de ACS Corbeanca în Liga a IV-a, dar în Bucureşti. Formaţia ilfoveană evoluează doar cu copii şi juniori.

coperta2– Redacţia IlfovSport a fost prezentă la primul tur din singura competiţie knock out din România, la un meci sătesc, între Gloria Islaz şi Viitorul Găneasa. Nou înfiinţata Islaz s-a calificat fără probleme în turul II, pentru că oaspeţii au venit prea târziu. Un reportaj amuzant, în paginile noastre.

– Selecţionerul Rusiei şi unul dintre cei mai titraţi antrenori din istoria fotbalului, Fabio Capello, a fost prezent la Bucureşti şi a acordat un interviu exclusiv pentru publicaţia noastră.

– Andrei Niţu este de un an purtătorul banderolei la FC Clinceni, fostă ACS Buftea. Fostul dinamovist are o poveste interesantă şi spune că n-a reuşit în Ştefan cel Mare, din cauza numelui, fiind fiul fostului portar George Niţu.

– Echipa lui Marin Dragnea a sfidat calculele hârtiei şi este singura echipă din eşalonul secund care nu a pierdut niciun meci. După 9 etape, ilfovenii ocupă locul 2 în seria I

– Adrian Bălan, atacantul de la CS Ştefăneşti, este cel mai bun marcator din cele 6 serii ale celui de-al treilea eşalon din fotbalul românesc. În ultimele două sezoane, goleadorii au venit tot din judeţul nostru, Alin Zaharia şi Marian Vlada.

– Trupa lui Ionuţ Chirilă se menţine departe de nisipurile mişcătoare ale Ligii I, în vreme ce FC Viitorul, care s-a mutat în Ilfov, are parte de rezultate dezastruoase. Avantajele şi dezavantajele celor două formaţii, într-o analiză realizată de Mihai Andrieş.

De unde cumperi IlfovSport?

Revista costă doar 6 lei, are 64 de pagini full color și un design de excepție. Ea poate fi achiziționată de la chioșcurile Inmedio și AccesPress din București și din Ilfov.

Pentru cei interesați de achiziționarea revistei, ne puteți trimite un mail la adresa abonamente@ilfovsport.ro și în cel mai scurt timp furnizorii noștri vă vor aduce Ilfov Sport acasă. Revista poate fi achiziţionată şi prin sms la numărul 7556. Scrieți un sms la numărul 7556 cu textul “Ilfov”, valabil în rețelele Orange, Vodafone și Cosmote, contra a 5 euro plus TVA și veți primi la domiciliu sau la birou, depinde ce adresă alegeți, următoarele trei numere ale revistei noastre.

Echipa este formată din directorul executiv Cristian Manea, redactorul șef Narcis Drejan, Adi Munteanu (art-director), Daniel Nazare (senior editor), Mihai Andrieș, Marian Valentin Burlacu, Mădălin Munteanu (redactori), Răzvan Toma (statistician), Cristian Țopescu (editorialist) şi Valentin Popescu (director marketing)

Comments are closed.