FC Snagov a remizat cu Chindia

mie, 20 iulie 2011

FC Snagov a disputat, ieri seară, cel de-al patrulea amical din aceasă perioadă de pregătire de vară. Trupa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a obţinut un egal, scor 1-1, la Doiceşti, împotriva Chindiei Târgovişte, nou-promovată în Liga a II-a. Marian Florea  a deschis scorul pentru ilfoveni, în timp ce pentru dâmboviţeni a egalat, cu câteva minute înainte de final, prin Morariu.

În echipa de start aliniată de FC Snagov s-au numărat două noi apariţii. Pa lângă Marian Florea şi Marius Bâtfoi, jucători ce au fost şi în pregătirea de la Sinaia, au apărut Alexandru David (fundaş ce a mai evoluat acum un sezon la ilfoveni şi în campionatul trecut la CS Otopeni) şi brazilianul Santos Adriano.

Deschiderea scorului a venit după 35 de minute. Noua achiziţie Marian Florea a profitat de o respingere în faţă a portarului târgoviştenilor şi a înscris din câţiva metri. Scorul putea rămâne neschimbat până la final, numai că în urma unui corner, Morariu a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap expediată la colţul scurt, astfel că amicalul s-a terminat 1-1.

FC Snagov a folosit în prima repriză formula: Oghinciuc – Al. David, Ad. Popa, Zeciu, M. Florea – A. Santos, Cr. Dinu – R. Iancu, Cr. Cristea, A. Nistor – Bâtfoi. În cea de-a doua repriză au mia intrat: L. Filip, Hanca şi ceilalţi doi brazilieni aflaţi în probe: Santiago Alex şi Da Silva Ricardo.

Încă două amicale până la plecarea în Croaţia

Mâine, FC Snagov se va deplasa la Brazi pentru a juca, de la ora 11:00, cu Chimia, iar sâmbătă, la Buftea, unde vor evolua, de la aceeaşi oră, contra CS Buftea.

Cât priveşte pregătirea, conducerea clubului din liga secundă a stabilit ca în perioada 27 iulie – 8 august să plece în cel de-al doilea cantonament al verii, în Croaţia.

La revenirea în ţară, ilfovenii au programat încă un amical, pe 13 august, de la ora 11:00, contra Chimiei Brazi, tot în deplasare.


Sursa: Liga2.ro

Comments are closed.