FC Voluntari, învinsă de „haita” lui Cosmin Contra

Dum, 27 august 2017

FC Voluntari a disputat sâmbătă, pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, meciul împotriva formației Dinamo București, contând pentru etapa a opta a Ligii I.

Oaspeții au deschis scorul dintr-un penalty inexistent acordat de către Marius Avram, după ce Nemec a călcat pe minge și a căzut în careu, dar fără să fie atins de vreun jucător ilfovean. Anton a transformat fără probleme în minutul 7, moment în care a stabilit și rezultatul primei reprize.

În partea secundă a jocului, Voduț a restabilit egalitatea pe tabelă după ce a transformat un penalty acordat corect de această dată, în minutul 54. După doar 2 minute, Nascimento și-a readus echipa în avantaj, iar Salomao a majorat diferența în minutul 60, când a închis jocul la scorul de 3-1 pentru Dinamo.

Astfel, FC Voluntari suferă a doua înfrângere consecutiv, după ce în etapa precedentă a fost învinsă de către CFR Cluj cu 2-0. Ilfovenii se clasează pe locul 9 în clasament, având 8 puncte după cele opt etape disputate în prima ligă.

FC Voluntari – Dinamo 1-3

Voluntari: Balauru – Maftei, Balaur, M. Popescus, Olteanus – Novac (Marinescu 46′), Răuţă, C. Lazăr (Cernat 63′) – G. Deac (Tudorie 81′), Voduţ, Ivanovici
Rezerve: Petrariu, Filipov, Căpăţână, Pîrcălabu, Cernat, Marinescu, Tudorie
Antrenor: Claudiu Niculescu

Dinamo: Penedos – Dudea, Nedelcearu, Katsikas, S. Filip – Nascimento (L. Gheorghe 84′), Mahlangus, Anton (Şerban 75′) – Costache, Nemec (Rivaldinho 81′), Salomão
Rezerve: Brănescu, Oliva, Maric, L. Gheorghe, Şerban, Rivaldinho, Bawab
Antrenor: Cosmin Contra

Comments are closed.