Echipa secundă a FC Voluntari a încheiat prima perioadă de cantonament
Jucătorii antrenați de Cosmin Bărcăuan au încheiat primul cantonament al acestui an.
Tinerii echipieri ai garniturii secunde au efectuat stagiul la propria bază sportivă unde au fost întrunite toate condițiile necesare unei pregătiri fără cusur.
Bărcăuan și-a văzut elevii la lucru, până acum, într-un singur joc de verificare, cu CS Balotești, pierdut cu 0-3.
De astăzi pregătirile se reiau pe plan local până la definitivarea clară a lucrurilor legate de efectuarea celui de al doilea cantonament ale cărei date finale vor fi stabilite în cel mai scurt timp.