Lilian Ciontu nu aude şi nu poate vorbi de când se ştie. Acum are 43 de ani şi este unul dintre maseurii nou-promovatei Victoria Brăneşti, pentru că handicapul nu l-a împiedicat niciodată să tindă către o viaţă normală. Se bucură zi de zi că poate fi alături de jucători şi, mai ales, că aceştia îl consideră unul de-ai lor. „Omu’ nu se dă în lături de la nimic”, îl caracterizează scurt fotbaliştii.
Apucă în grabă două foi şi un pix, parcă nerăbdător să-şi spună povestea, şi începe să scrie. „Din ’86 până în 2002 am fost îngrijitor la stadionul din Galaţi, cel pe care joacă Oţelul. Asta era singura mea legătură cu fotbalul. Trasam tuşele, tundeam gazonul, puneam plasele porţilor. Eram fericit că pot să stau aproape de fotbalişti”, rememorează el. Fiecare rând pus pe hârtie de Lilian începe cu un an: „2002 – Am stat în şomaj! Lucram la Combinatul Sidex, eram lăcătuş mecanic, şi am fost dat afară. Mi-a fost greu, dar tot răul s-a transformat în bine datorită lui Ion Viorel”.
„16 ani am îngrijit stadionul Oţelului”
Pe fostul atacant al Stelei l-a cunoscut în perioada pe care acesta a petrecut-o pe malul Dunării şi au devenit rapid prieteni. În timp, Ion Viorel a devenit naşul celor doi băieţi ai săi, Vali şi George, şi omul care avea să-l aducă mai aproape de fotbal. „2003 – Am devenit maseur la Dunărea Galaţi, iar în 2005 am trecut la Gloria Buzău alături de el”, explică Lilian. Ochii i se aprind atunci când e întrebat de familie: „Ştiu ce vrei să mă întrebi… dacă şi ei au probleme. Sunt sănătoşi! Şi băieţii, şi Mihaela, soţia mea. Copiii joacă fotbal la Galaţi, sper să ajungă mari fotbalişti”.
„Ilie Stan e în inima mea”
Pe actualul antrenor al Victoriei l-a întâlnit la Buzău şi de atunci sunt nedespărţiţi: „După ce Ion Viorel a fost dat afară de la Gloria Buzău, în locul lui a venit Ilie. M-a păstrat în echipa lui, dar după ce a plecat şi el am fost dat afară. Ştefan Stoica venise antrenor şi mi-a zis să plec”. Dă din umeri când e întrebat de ce a fost îndepărtat, dar zâmbeşte înainte să-şi scrie continuarea poveştii: „Într-o seară a sunat telefonul, era Ilie Stan, şi mi-a zis să vin cu el la Brăneşti! Şi uite-mă că sunt aici de trei ani. Echipa asta, băieţii ăştia, sunt ca şi familia mea”.
Câţiva fotbalişti se adună în jurul lui şi trag cu ochiul la foaia pe care „Mutul”, aşa cum îi spun ei, îşi înşiră viaţa. „Băi, da’ povesteşte şi de noi. Povesteşte-le de faza aia când am fost la pescuit şi mi-ai rupt undiţa”, îi spune tânărul Ispir. Mai toţi au învăţat să comunice cu el prin limbajul semnelor, mai cu seamă Ispir, cel care i-a devenit şi cel mai bun prieten: „Toţi îmi sunt dragi! Dar în special ăsta mic şi Olariu!”, recunoaşte şi Lilian.
Când vine vorba de Ilie Stan, lucrurile sunt simple. Îi scrie numele antrenorului pe o foaie, apoi bate de trei ori cu pumnul în dreptul inimii! O legătură specială care a lăsat în urmă un handicap iremediabil şi o poveste de viaţă expusă în două pagini. Nimic mai simplu.
Sursa: ProSport
