La doar câteva ore distanţă de derbyul dintre FC Clinceni şi CSMS Iaşi, Comunalul din Clinceni avea să găzduiască a doua partida a zilei. Interul din localitate primea vizita celor de la Metaloglobus Bucureşti. Un fel de a spune primea vizită, pentru că echipa bucureşteană îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu tot la Clinceni.
Judecând după evoluţia scorului am putea spune că cei peste 300 spectatori prezenţi au asistat la un meci extrem de spectaculos. Bucureştenii au deschis relativ repede scorul prin Păuna în urma unei lovituri de la colţ. A urmat replica gazdelor de la Inter Clinceni care în minutul 36, la pătrunderea lui Fluerică, reuşesc golul egalizator prin zvârluga Cristi Păun. Gazdele trec în avantaj după ce Budeanu execută în forţă o lovitură de la colţul terenului, iar Sorin Bucă trimite necruţător pentru 2-1 în minutul 49.
Reuşitele Clinceniului au venit în urma unui joc bun cu dominare teritorială clară din partea gazdelor, oaspeţii mulţumindu-se cu contraatacuri rapide. Din păcate, relaxarea timpurie avea să-i coste pe clincenari. În minutul 58, acelaşi Păuna speculează o greşeală imensă determinată de o lipsă de comunicare între portarul Iancu şi apărătorii centrali Bucă şi Santmare şi reuşeşte să egaleze situaţia pe tabela de marcaj. Minutele ce au urmat au consemnat furia gazdelor, acestea aruncându-se în atac pentru remontarea rezultatului şi implicit păstrarea poziţiei de lider al play-off-ului seriei.
MECIUL A FOST LIVE PE ILFOVSPORT
Cu toată echipa masată în propria jumătate, Metaloglobus recurge la toate metodele pentru păstrarea egalităţii, iar în minutul 87 Vlad îl opreşte cu un fault dur pe Valentin Budeanu, văzând al doilea galben şi implicit pe cel roşu.
Din păcate, în ultimul minut regulamentar de joc, Anghilini primeşte pe dreapta atacului şi şutează de la marginea careului, balonul trece de Horia Iancu şi este respins eroic în faţă. Stupoare! Tuşierul Geambazu pleacă cu fanionul jos spre centrul terenului indicând gol valabil, deşi mingea nu numai că nu intrase în poartă, dar nici măcar nu atinsese linia porţii….Scor final 2-3
Decizia tuşierului Geambazu avea să fie ultima dintr-o pleiadă de greşeli care mai de care mai groteşti ale brigăzii de arbitri. Pe toată durata partidei ne-am întrebat ce caută un arbitru precum centralul Ovidiu Oprea să oficieze în această ligă? De fapt ne-a tremurat gândul că astfel de indivizi pot să-şi aleagă o astfel de meserie. Cine promovează astfel de “talente” şi pe ce criterii? Poate că evoluţia mai mult decât slabă a centralului Oprea a fost marcată încă din minutul 2 atunci când Fodor îl “raşchetează” mai mult decât evident pe Botea exact pe linia careului mic, fundaşul central al oaspeţilor neavând nimic în comun cu mingea aflată în posesia jucătorului de la Clinceni. După astfel de faze majoritatea fluierasilor au tendinţa să se revanşeze, mai alea dacă greşeala a fost făcută împotriva gazdelor.
Cel mai probabil centralul Oprea a fost bântuit de faza respectivă şi a reuşit să aibe o prestaţie mai mult decât jenantă… Una peste alta, Metaloglobus câştigă, şi se apropie de locul mult visat în vederea promovării, şi asta în pofida faptului că puţine echipe din această serie îşi doresc trecerea în eşalonul superior.

