Finala de la BRD Bucharest Open, al doilea turneu WTA din istoria României, s-a încheiat duminică seara, cu victoria slovacei Anna Karolina Schmiedlova, care a învins-o în două seturi pe principala favorită, italianca Sara Errani, scor 7-6, 6-3.
Schmiedlova a jucat mult mai bine și a produs surpriza în fața jucătoarei aflate pe locul 20 în lume, după un meci foarte bun, care a depășit două ore, mai exact s-a încheiat după două ore și șapte minute.
Pentru jucătoarea din Slovacia, titltul de la București reprezintă al doilea din categoria WTA din carieră, după cel câștigat anul acesta la Katowice (Polonia), jucătoarea din Slovacia având și o finală pierdută în acest an la Rio de Janeiro, chiar în fața italiencei Sara Errani, care s-a impus cu 7-6 (2), 6-1.
Schmiedlova, care are doar 20 de ani și ocupă locul 60 în lume a primit pentru victorie un cec de 43.000 de dolari și 280 de puncte WTA, în timp ce Errani (28 ani) a fost recompensată cu 21.400 dolari și 180 de puncte WTA.
Jucătoarea din Sloacia a început foarte bine meciul și a avut 3-0 și 5-2 în primul set, însă experiența lui Errani și-a spus cuvântul, italianca egalând la 5, pentru ca apoi să rateze o minge de break, care ar fi putut decide primul set. În tiebreak, Schmiedlova s-a impus cu 7-3.
Errani a fost condusă și în setul al doilea cu 3-1, a replicat apoi și a restabilit egalitatea, 3-3. Doar că Schmiedlova a fost mult mai în formă și a câștigat trei ghemuri la rând, setul și meciul.
Sara Errani rămâne cu 8 titluri WTA câștigate, unul în 2015, la Rio și zece finale disputate, printre care și Roland Garros, în urmă cu trei ani.
În finala de la dublu, perechea română Andreea Mitu/Patricia Țig a fost învinsă cu 6-2, 6-2 de cuplul Oksana Kalașnikova (Georgia)/Demis Schuurs (Olanda), cap de serie numărul patru. Cele două jucătoare din Georgia și Olanda au câștigat repede meciul, după doar o oră și două minute, dar la final, Țig și Mitu s-au declarat foarte mulțumite că au jucat în ultimul act la București.
TEXT ȘI FOTO: Alexandra Boleac
%%wppa%% %%slideonlyf=412%% %%align=center%%

