Este cea mai reușită pereche de tenis, din istoria dublurilor, cu un palmares impresionant: Bob și Mike Brown au adunat 119 trofee în cariera lor, care a început în anul 1995. Printre cele mai importante premii, se numără, firește aurul olimpic, cele patru Grand Slam-uri, din Australia, Franța, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, cât și nouă ATP Masters. Cei doi și-au anunțat retragerea încă de anul trecut, iar ea s-a făcut chiar înaintea Open-ului american.
” Considerăm că este momentul potrivit pentru a ne retrage. Am stat peste 20 de ani la fileu și pot să spun că am fost un dublu binecuvântat, că am rezistat atât de mult timp. Suntem mândri de realizările noastre și n-am fi reușit să ajungem aici, dacă nu ne-am fi dedicat complet jocului, dacă n-am fi făcut eforturi peste măsură, ca să învingem. Ne-am respectat reciproc și am fost loiali, unul față de celălalt. N-avem regrete, însă ne vor lipsi emoțiile din pregătirea partidelor, bucuria jocului și prietenia celorlalți colegi de breaslă. Și, pe deasupra, vom duce dorul strigătelor din tribune, da, ne vor lipsi și fanii, fără îndoială”, declara Mike Bryan, cel mai în vârstă dintre gemeni cu 2 minute.
Bob Brown
Mike Brown