Meciul de la Zalău, dintre formația locală, HC, condusă de Gheorghe Tadici, și Gloria Bistrița, antrenată de Horațiu Pașca, a fost unul extrem de disputat, câștigat, până la urmă de gazde, într-un final incandescent – în minutul 58, Zalăul avea trei goluri avans, 28-25, dar până la final n-a mai găsit poarta; de această rătăcire au profitat oaspetele, care au marcat două goluri consecutive, 28-27, având posibilitatea ca la ultimul atac să și egaleze, dar nu s-a întâmplat așa, pentru că Raluca Kelemen s-a opus golului și prelungirilor, aducând calificarea echipei sale.
De altfel, trebuie să spunem că tripleta de tinere, alcătuită din Alexandra Severin, Dana Abed și Raluca Kelemen, a funcționat mai bine ca niciodată, tehnicianul Gheorghe Tadici acordându-le încredere 60 de minute, din tot atâtea posibile. Am fost impresionat de Alexandra Severin, o handbalistă ca o stâncă, împinsă, trântită și lovită din toate părțile, dar rezistentă și mereu la locul cel mai fierbinte al fazei. În ceea ce o privește pe Dana Abed, am crezut că după anunțul făcut de Tadici, că are ofertă de la CSM București pentru ea, jucătoarea va slăbi puțin ritmul, nu pentru protecție, ci pur și simplu din pricina emoțiilor, a euforiei excesive. Dar nu este așa, Dana joacă din ce în ce mai bine, și ca pivot, și ca extremă, posturi pe care se descurcă excelent, și în aceeași măsură, încă de pe vremea când se perfecționa la clubul lui Gavrilă, Școala 181. Vreau să cred că Abed nu va ameți niciodată, oricât de sus ar urca, este spre binele său. Victoria Zalăului, în fața Gloriei din Bistrița, a fost posibilă, în cea mai mare măsură, de paradele senzaționale ale Ralucăi Kelemen, o portăriță de care antrenorii loturilor naționale trebuie să țină cont, NEAPĂRAT! Și dacă mai adăugăm că cele patru veterane ale clubului au zburat dintr-un semicerc în altul ca în vremea tinereții, mă refer la Roxana Szollosi, Maria Valentina Panici, Cristina Nica și Raluca Irimia, avem imaginea unui grup de handbaliste extrem de sudat, luptător și gata de orice sacrificiu, pentru victorie. Este meritul lui Tadici, pentru că a avut încredere mereu în sportivele tinere și le-a acordat credit, iar cine a rămas în Zalău a făcut-o cu inima și n-a greșit.
Și pentru că tot am amintit de antrenorul Gheorghe Tadici, să spunem că tehnicianul s-a luat la ”trântă” și cu Televiziunea Națională, mai precis cu angajatul care îi tot băga microfonul aproape de gură și de față. Tadici l-a atenționat o dată, dar acesta, în nesimțirea lui, n-a ținut cont și a continuat să-l jeneze pe antrenor. A doua oară, Tadici s-a răstit la el și i-a spus că-i bagă microfonul undeva. Din acel moment, nici cel care filma, și nici cel cu microfonul nu s-a mai apropiat de grupul de jucătoare din Zalău, ori de câte ori Tadici cerea minutul de timeout. Mi se pare o atitudine corectă, antrenorul cere acel moment de pauză ca să vorbească cu handbalistele sale, îi trebuie și lui o anumită concentrare, dar și fetelor, el trebuie să fie calm, să le transmită jucătoarelor cele mai bune indicații, nu să se ferească de microfonul care îi stă în față sau aproape de gură. Comentatorul a fost revoltat de atitudinea lui tadici, motivând că filmarea sportivilor și a antrenorului la timeout este un semn al civilizației, că oriunde se practică așa ceva. Poate, dar nu este obligatoriu, iar cei care încearcă să se insinueze prin orice mijloace, în grupul de sportivi, și cameraman, și sunetist, sunt lipsiți de scrupule și nu se sinchisesc dacă deranjează grupul – chestie de educație!
La fel a procedat și Sergei Bebeshko, antrenorul de la echipa masculină Dunărea Călărași, cu cameramanul care se băgase în mijlocul grupului, cu aparatul de filmat, deranjându-l vizibil pe antrenor. Acesta l-a apucat de obiectiv și l-a împins în afara grupului, dându-i de înțeles că nu e dorit. Mi se pare că cei care filmează astfel de scene de la timeout trebuie să aibă o oarecare limită, o pot face și de la o anumită distanță, încât să nu deranjeze. Pentru că nu suntem la Big Brother să avem imagini inedite din baie sau de sub plapuma concurenților. Și nu sunt cele mai mari neajunsuri ale echipelor, în relația cu televiziunile care au transmis campionatele românești de handbal – ele dictează și orele de transmisie a meciurilor, cât și zilele când să se desfășoare acestea, ceea ce nu este deloc corect, mai ales că prețul plătit de aceste televiziuni este unul destul de mic. Este un subiect pe care îl vom dezvolta cât de curând!
Ionel Pană

