Ghionea a plecat la Viitorul Constanţa!

mar, 02 iulie 2013

Cel mai experimentat jucător rămas în garnitura Concordiei Chiajna a spus la revedere grupării ilfovene. Anunţat iniţial ca antrenor secund şi jucător sub bagheta lui Ionuţ Chirilă, se pare că Ghionea s-a văzut pus în postura de a-şi pune ghetele în cui de către noul staff tehnic. Cum veteranul fundaş a refuzat această alternativă, considerând că mai poate juca fotbal destul timp, atunci el a ales să plece de la Concordia.
Prima echipă interesată de serviciile sale a fost Viitorul Constanţa, cu care a şi ajuns la un acord în acest sens. Transferul a fost confirmat şi de Gheorghe Hagi, care a declarat pentru DolceSport: „L-am luat pe Sorin Ghionea. Aveam nevoie de un jucător ca el, e serios, ambiţios. El va vorbi cu ceilalţi din echipă, ne va ajuta mult prin experienţa lui”.
Ironia sorţii va face ca Ghionea să nu plece efectiv de la Chiajna, deoarece noua sa echipă îşi va juca meciurile de pe teren propriu pe arena Concordiei!

Comments are closed.