Gică Hagi sare la gâtul contracandidaților lui Gică Popescu

lun, 10 februarie 2014

Gică Popescu este atacat vehement în ultimele luni de contracandidaţii pentru şefia FRF, dar şi de Dumitru Dragomir. Chiar dacă nimeni din echipa fostului internaţional nu a dorit să vorbească despre acest subiect, Gică Hagi a reacţionat nervos în această seară.

„Regele” a fost deranjat după acuzele lui Dumitru Dragomir, Vasile Avram, Marcel Puşcaş şi Răzvan Burleanu: „Ei ce au făcut? Au făcut ceva? Noi măcar am făcut ceva în viaţă, ei ce au făcut? Restul… ca sînt cumnat cu Popescu, şi pe teren am fost cumnaţi şi uite că am cîştigat.

E românească vorba aia cu curtea vecinului, dar uită-te la tine.

Domnul Dragomir îl atacă pe Gică Popescu, total cu interes, pentru că a stat 17 ani, a făcut şi lucruri bune, dar şi o ţară întreagă i-a zis să ne mai lase.

Cumnaţi, prieteni, colegi, cu noi s-au făcut performanţe foarte mari. Sîntem lideri, competitivi, responsabili, ei au stat atîţia ani şi am ajuns unde am ajuns. Acum vrem să venim noi, care am arătat drumul spre glorie”, a spus Hagi la Dolcesport.

Comments are closed.