Cu două zile în urmă, agențiile internaționale de presă anunțau că guvernul din Guineea a decis ca sportivii săi să nu participe la Olimpiada de la Tokyo. Site-ul nostru, www.ilfovsport.ro, a preluat știrea, care se dovedește, iată, neadevărată, pentru că, aceleași agenții de presă au dat, în această dimineață, un nou comunicat, prin care se anunța că Guineea va fi prezentă la Jocurile Olimpice. În spatele cortinei s-au purtat multe negocieri, se pare, ba chiar și oficiali ai Comitetului Olimpic Internațional au făcut eforturi, pentru participarea statului african.
Contactat telefonic de presa internațională, secretarul general al Ministerului Sportului, Isto Keira, a confirmat această ultimă decizie a șefului său, ministrul Sanoussy Bantama Sow. După care a recunoscut că această decizie a guvernului țării sale a fost motivată de o scrisoare pe care Comitetul Olimpic Internațional a trimis-o, joi, autorităților din Guineea.
Ministrul Sportului, SanoussyBantama Sow, a declarat presei locale că se fac toate aranjamentele pentru a permite sportivilor să părăsească orașul Conakry, capitala țării. El a mai spus că reprezentanța diplomatică a Guineei în Japonia, cât și serviciile tehnice, sunt în plin lucru, pentru a asigura toate condițiile de sănătate pentru sportivii care vor sosi în Japonia. Aceștia sunt în număr de cinci: atleta Aissata Deen Conte, înotătorii Mamadou Bah și Mariana Toure, judoka Mamadou Samba Bah și luptătoarea de la libere Fatoumata Camara.