Ieri la Bălăceanca, o comună în apropiere de București, s-a desfășurat un turneu de minihandbal, numit sugestiv ”Handbal cu zâmbetul pe buze”. Competiția a fost organizată de CSM București, aripa Diana Butulescu, iar pe semicerc au intrat CSM Ploiești, cu două echipe, CSM București, tot cu două grupări, și ACS Unirea Dobroești.
”A fost un turneu cum nu se poate de bun, pentru că încă nu am intrat în vacanță și avem nevoie mereu de noi provocări, pentru a ne ridica în valoare. Nu de alta, dar handbalul de la clubul nostru are nevoie de sânge proaspă și de noi talente. După cum știți, avem echipă de Junioare III, cu Junioarele IV suntem în Turneul final și aveam nevoie și de un grup de minihandbal, pe care să-l instruim pentru viitor.
În turneul de la Bălăceanca, unde există o sală excelentă pentru jocuri, am experimentat o apărare ceva mai avangardistă, dacă pot să spun așa, adică am jucat un sistem 3-2-1, care le-a incomodat foarte mult pe adversare. Nu s-a jucat cu scor, dar unii părinți ai copiilor mei au șinut cont de goluri și mi-au spus că am avut victorii pe linie, la 3-4 puncte diferență. Repet, apărarea a fost atu-ul nostru forte, dar și atacul și-a făcut datoria. Consider că Maria Buzică este la un nivel foarte ridicat, poate este chiar cel mai bun coordonator din țară, la acest nivel de vârstă. La fel este și pivotul Alexandra Șincă și mai sunt câteva nume care se vor impune, cu timpul.
Nu ne luaă pauză, încă, pentru că săptămâna viitoare mergem la un turneu organizat de Media, după care suntem invitați la Școala 80, la o competiție de pregătire. Am vrea, la final de sezon, să organizăm și noi un turneu, așa ar fi normal, încă nu l-am perfectat, dar sper să găsim receptivitate la club și la Primărie. Menținem sus pretențiile, pentru că din sezonul următor aceste fete vor trece la Junioare IV și ne dorim să ne batem în fazele semifinale și finale”, ne declara antrenorul fetelor de la ACS Unirea Dobroești, Cosmin Țane. (Ionel Pană)




