Una din marile noastre campioane, care a scris istorie în anii `90, Mari Doiciu, a avut amabilitatea să ne vorbească despre momentul favorabil în care se află handbalul românesc juvenil, despre mult controversata problemă a taliilor, dar și despre activitatea domniei sale, la ACS Unirea Dobroești.
”De câțiva ani, se fac mari eforturi de atragere a copiilor la handbal și, firesc, baza piramidei s-a mărit, iar antrenorii au avut mai mereu de unde alege. În plus, la Centrul de la Vâlcea s-a lucrat profesionist, pentru că tinerele de acolo au au fost mai mereu baza loturilor naționale, unele dintre ele ajungând și în vestiarul unor echipe de Ligă Națională. De altfel, la nivelul acesta de juniorat, tot mereu au fost performanțe -și să ne amintim de primul titlu mondial la tineret, din 1967, după care au urmat alte două, în 1995 și 1999, de cele două coroane europene, din 1998 și 2000; au fost medalii de aur și la junioare, la Campionatul European, în 1999, și la cel Mondial, în 2014. E clar că antrenorii noștri se pricep la copii, știu să-i crească și să-i ducă sus, cât se poate de sus. Din păcate, în ultima vreme, multe dintre talentele noastre se pierd, după ce termină junioratul, pentru că nu-și mai găsesc angajament. Cauza este importul mare de sportivi din străinătate, care nu ridica nici valoarea campionatului nostru, pentru că nici Oltchim, nici Baia Mare nu s-au impus în Champions League, cu toate vedetele Europei în vestiar, și nici potențialele jucătoare de lot național nu mai au același tonus, ajungând rezerve de lux”, este de părere Doiciu.
Este o părere de la un campion care a prins și vremuri bune, dar și mai rele. Continuând pe aceeași idee, antrenoarea din Dobroiești își aducea aminte de sprijinul acordat de adevărații coloși ai industriei bucureștene: ”Și echipele s-au împuținat, nu mai există un campionat puternic de Divizia A, concurența lipsește și, normal, nici valoarea nu mai este aceeași. Nu știu de ce RATB-ul nu mai susține performanța, ca și IMGB-ul sau Antilopa, ca să nu mai vorbesc de Metrorex, o intreprindere care ar avea astfel de posibilități. Sigur, se poate invoca recesiunea care a cuprins economia România, de la Revoluția din 1989 încoace, dar nu cred că ăsta este un motiv real. Și dacă cei care prosperă în afaceri și care au condiții, nu se gândesc la sport, la binefacerile lui, atunci cine”?, se întreba retoric marea noastră campioană.
Românii au o problemă cu talia în handbal
Și pentru că tot antrenează două echipe de junioare, din comuna Dobroești, am rugat-o să vorbească și despre impunerea Federației, privind înălțimea la cei mici, talii obligatorii în handbalul juvenil. ”Normal că este bine cu talii! Este mult mai ușor pentru un jucător înalt să înscrie și să fie și mai eficient în apărare – în plus, noi pregătim sportivi pentru loturile naționale, care se luptă în Europa și în lume cu adversari bine legați. Există, însă, și un revers – românii, ca nație, nu sunt înalți, de fel, trebuie să cauți, să alergi după ei. Și dacă nu-i găsești pe lângă casă, trebuie să bați potecile prin țară, dar asta numai dacă ai posibilități de cazare, de masă. Sunt destule exemple în handbalul românesc, ca și în cel european, de vedete cu înălțime medie, pe toate posturile. Cred că Federația ar trebui, cel puțin, să scoată penalizările, dacă echipele nu au talie, pentru că diluează spiritul de concurență și bătaia pe puncte. Avem o alternativă, așa este, în Campionatul Municipal, dar acolo organizarea lasă mult de dorit și nu te ajută cu nimic să crești în valoare. Consider că orice antrenor este într-o căutare permanentă de talie, dar nu cred că trebuie să facă compromisuri, ca să respecte impunerile – sunt echipe care au jucători de talie, dar numai cu numele. Federația ar trebui să ne stimuleze, dacă vrea să creștem sportivi înalți, nu să ne penalizeze”, a comentat Mari Doiciu. O idee demnă de luat în seamă, și mai eficientă, probabil.
Selecție rurală
”Am aproape doi ani la Dobroiești, unde am găsit un proiect interesant – cei care conduc comuna își doresc, în primul rând, ca tinerii urbei să aibă o preocupare stimulativă și, mai ales, educativă. Au construit această Sala de Sport minunată, un loc unde se face handbal, karate, dansuri. Eu am preluat două grupe, de Junioare II și III. Am făcut selecție din ce am avut, iar unele adolescente au început handbalul la 12-13 ani, când altele sunt, deja, adevărate vedete. Dar chiar și așa, după un an și jumătate pot să spun că se conturează multe destine în handbalul de performanță și la Dobroești. Am câteva fete cu talent și care au făcut o pasiune, pentru acest sport. Ca în orice domeniu, dacă nu iubești ceea ce faci, dacă nu-ți place, n-o să ajungi la mari realizări”, a mai spus antrenoarea. Și ca un amănunt, puțin surprinzător, am putea spune, în Sala din Dobroiești, handbaliștii de orice vârstă sau nivel nu au voie să folosească clister, acea soluție lipicioasă folosită în handbal, pentru a prinde mingea mai ușor. Misterul ni-l dezvăluia tot Mari Doiciu: ”Au pus un parchet deosebit, special, și nu vor să-l murdărească de teamă că, spălându-l de multe ori, s-ar putea să se umfle. Este decizia celor de aici și se respectă cu sfințenie”.
Cine este Mari Doiciu
Mari Doiciu-Gyorffi s-a născut în București și are 47 de ani
A-nceput handbalul la Rapid, în 1967, și l-a încheiat tot în Giulești, în 2007
A mai jucat la: HCM Baia Mare, 6 luni, la Arta, în Grecia, 5 ani, Cetate Deva
Performanțe: a câștigat Cupa IHF cu Rapid București, în 1993, al cărei căpitan de echipă era. Din lot mai făceau parte: Mihaela Ciobanu, Carmen Petrescu, Sorina Lefter, Vasilina Dobre, Adriana Stanciu, Florica Ivan-Vasile, Florentina Dobre, Mariana Ivașcu, Florentina Ciobotaru, Marilena Fânaru, Sorina Arvatu Kosinski, Gabriela Dimcescu, Mioara Cipăian, Mihaela Chitoroagă. Antrenori: Tiberius Milea și Nicolae Diaconu
A cucerit 7 titluri naționale și tot atâtea Cupe ale Greciei, cu Arta
A jucat în echipele naționale de junioare, tineret și senioare, pentru care a evoluat în 250 de partide, înscriind aproximativ 600 de goluri
Are un loc 4 la Campionatul Mondial, cu naționala de senioare

